Opt universități oferă ”Masterat Didactic”


Ministerul Educației și Cercetării a anunțat lista universităților care vor pregăti viitorii profesori, prin noul masterat didactic. Opt universități vor pilota, în anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență.

Programul de studii de master didactic va avea o durată de doi ani și se adresează absolvenților cu diplomă de licență sau echivalentă, care doresc să se orienteze către cariera didactică. Aceștia se pot înscrie la masterul didactic din același domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile de licență, dar pot opta și pentru o a doua specializare din cadrul aceluiași domeniu fundamental, aferent celui înscris pe diploma de licență sau echivalentă. Domeniile fundamentale sunt: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe biologice și biomedicale, științe sociale, științe umaniste și arte, știința sportului și educației fizice.

Universitățile care vor pregăti profesori, prin masteratul didactic:

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

2. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

3. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

4. UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA – 50 locuri

5. UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA – 50 locuri

6. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – 50 locuri

7. UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI – 50 locuri

8. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA – 50 locuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.