
Clasele de școală profesională pot fi transformate în clase pentru liceu, dacă inspectoratele școlare vor solicita asta, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Luminița Barcari, Decizia este una inedită și ar putea avea rațiuni electorale. Peste 5000 de elevi, dintre care 175 în Gorj, care au rămas nerepartizați la admiterea în liceu, prima etapă, vor ajunge la școala profesională, nemaiavând locuri la liceu.
„Am cerut o situație la nivel național și, într-adevăr, sunt și copii nerepartizați, dar sunt și locuri neocupate. Majoritatea locurilor neocupate sunt la clase de învățământ profesional”, a declarat Luminița Barcari
“Dacă în cadrul inspectoratului școlar se va face o analiză și vor considera transformarea claselor neocupate din învățământul profesional în clase de învățământ tehnic și ne vor propune modificarea planului de școlarizare prin trecerea unei clase de la profesional la teorectic, noi aprobăm”, a spus secretarul de stat.
„Așteptăm din partea inspectoratelor propunerile. Eu le-aș sugera colegilor să analizeze cu multă atenție acest lucru, pentru că într-adevăr sunt copii cu note de 8 și 9 care ar trebui să fie la învățămțântul liceul, și nu profesional, dacă ei își doresc acest lucru”, a arătat Luminița Barcari.
O analiză apărută în presa centrală a arătat că din numărul record al elevilor care au rămas nerepartizaţi în prima etapă de la admiterea la liceu, adică 8.570, vor candida în etapa a doua de admitere pe doar 3.400 de locuri rămase libere în liceele din toată ţara. Adică ar fi 2,57 candidaţi pe un loc de liceu. Asta în teorie, pentru că cele mai multe locuri sunt fie în clase cu predare în limba maghiară, germană sau slovacă, or cu predare intensivă în diverse limbi străine. În plus, cele mai multe dintre locurile rămase sunt în localități aflate la mare depărtare de candidații rămași fără loc la repartizare.
Analiza datelor arată că, în scenariul puțin probabil în care toate locurile rămase se vor ocupa în etapa a doua, vor fi 5170 de elevi, dintre care circa 60 în Gorj, care trebuie să meargă la școala profesională.