
Potrivit statisticilor MEN, aproximativ 65.000 de elevi din toată țara se află în situație de risc cu privire la neîncheierea situației școlare pentru semestrul I al acestui an școlar. Printre aceștia se numără și 1007 elevi din județul Gorj.
Inspectoratului Școlar Județean Gorj a anunțat, potrivit cu datele transmise de unitățile școlare din județ, că majoritatea celor care riscă să rămână cu mediile neîncheiate sunt elevi de liceu sau gimnaziu. ,,La nivelul județului Gorj au fost identificați 1007 elevi cărora nu li se poate încheia situația școlară, după cum urmează: Primar – 171, Gimnazial – 333, Liceal – 353, Profesional – 92 și Postliceal – 58”, a precizat Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj.
La începutul acestei săptămâni, ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunțat că, conform datelor transmise de către unitățile școlare, prin intermediul inspectoratelor școlare județene/ISMB, se estimează că, la nivel național, un număr de circa 65.000 de elevi se află în situație de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilității de acces la resursele tehnologice – factor principal, la care se adaugă și alte motive precum neparticiparea la cursuri, situații medicale etc.. Asta în condițiile în care, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000.
Ministerul Educației Naționale a anunțat și o serie de măsuri identificate ca fiind necesare pentru soluționarea acestei probleme. Una dintre acestea este desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice. O altă măsură anunțată este prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea. Cea de-a treia măsură se referă la posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.