92 de cadre didactice din Gorj își dau Definitivatul în acest an școlar


92 de cadre didactice din județul Gorj și-au depus dosarul de înscriere în vederea susținerii examenului național pentru definitivare în învățământ. Cele mai multe dosare au fost depuse la învățământul preșcolar și primar.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, la nivelul județului nostru s-au înscris la examenul național pentru definitivare în învățământ 92 de candidați. La educatoare au fost depuse 31 de dosare de înscriere, iar la învățători 12. Dintre cele 92 de dosare depuse, unul singur a fost respins. Următoarea etapă a examenului constă în susținerea inspecțiilor de specialitate, ce vor fi efectuate până la data de 3 iunie 2022. Inspecţiile şcolare de specialitate se susţin în unitatea de învățământ la care este încadrat candidatul sau, după caz, într-o altă unitate de învățământ, cu avizul inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resursei umane şi aprobarea directorului unităţii de învățământ primitoare.

Proba scrisă este programată pe 20 iulie 2022, iar pentru a putea participa la această probă candidații trebuie să îndeplinească trei condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”; media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective). Primele rezultate ale probei scrise se vor afișa pe 27 iulie 2021, iar contestații se vor putea depune în zilele de 27 și 28 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în cursul zilei de 4 august. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.