DNA sesizată în 13 cazuri privind concursurile pentru directorii de școli

MENCS  a sesizat DNA in legatura cu 13 cazuri de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de unități de învățământ preuniversitar, a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al ministerului, Mirabela Amarandei. „Am primit peste 160 de sesizari din toata țara care priveau evaluarea din cadrul concursului national pentru ocuparea functiilor de directori si…

Codul de Etică din preuniversitar în dezbatere publică

Așa cum a anunțat ȘCOALA GORJEANĂ în exclusivitate, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Naţional de Etică (CNE). “În perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toţi cei interesaţi sunt invitaţi să transmită propuneri de îmbunătăţire a…

”DE VORBĂ CU IARNA”

  Inspirați de spiritul Sărbătorilor de Iarnă, ce urmează a ne inunda sufletele de bucurie, zilele acestea (20.12.2016),la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, s-a desfășurat SIMPOZIONUL JUDEȚEAN ”DE VORBĂ CU IARNA”,inclus în Calendarul de activități extracurriculare al I.S.J.Gorj. Coordonatorii simpozionului(Lădaru Isabela, Schintee Carmen, Strinu Mihaela, Groșanu Liviu, Băluțescu Ovidiu) au dorit, prin intermediul acestui…

Reabilitare a instalațiilor termice la Căminul Studențesc Debarcader

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a finalizat, la începutul acestei luni, lucrările de reabilitare a instalațiilor termice şi de apă caldă menajeră la Căminul Studențesc Debarcader și Sala de sport din strada Tineretului, nr. 4, studenții UCB putându-se astfel bucura de un confort termic interior ridicat.   Proiectul a vizat îmbunătățirea climatului ambiental al căminului…

5405 de directori de școli vor avea mandate de patru ani

În cursul serii de miercuri, 14 decembrie 2016, ministrul Educației Naționale, Mircea Dumitru, a făcut câteva destăinuiri privind concursurile de directori de școli demarate în august și finalizate în aceste zile. Ministrul a anunțat că unele sesizări ajunse la MENCS privind nereguli în organizarea concursurilor vor ajunge la Parchet. Potrivit informațiilor noastre, unul din cazurile…

Salarii mai mari pentru medici și profesori

Curtea Constituţională a decis că Legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care Parlamentul a majorat salariile din Educaţie şi din Sănătate este constituţională. Contestația a fost făcută de către Guvern și PNL, românii răspunzându-le la urne pentru această decizie. Constantin Huică, liderul USLI Gorj, spune că indiferent de eventualele tergiversări ale președintelui Klaus Iohannis,…

Concursul pentru directorii de școli la final:după contestații urmează validarea

Concursul pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar a ajuns la final, odată cu soluționarea contestațiilor. Lista cu rezultatele finale a fost publicată  pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj la sfârșitul săptămânii trecute. Din păcate deși au mai acumulat puncte, cei care au contestat nu au avut satisfacția…

Modificări privind salarizarea profesorilor

Guvernul a aprobat o serie de modificări şi completări la normele metodologice de aplicare a OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Noile prevederi se aplică personalului didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control, personalului didactic auxiliar şi personalului didactic auxiliar de conducere din învățământul de stat.Noile reglementări s-au…

Mai puține teme pentru elevii din România

Ordinul de ministru care limitează cantitatea de teme pentru acasă pe care profesorii din învățământul primar si gimnazial o pot da elevilor a fost semnat de ministrul Mircea Dumitru pe 28 noiembrie si se aplica in unitatile de invatamant. Ordinul prevede ca timpul necesar realizarii temelor pentru acasa pentru un elev este de cel mult…