Veşti bune pentru Educaţie


 

 

DeschiderePremierul Victor Ponta a declarat în această săptămână  că deciziile cele mai importante privind alocările bugetare pentru Educaţie vizează realocarea a 300 de milioane de euro fonduri europene pentru infrastructura şcolară, creşterea cu 10% a salariilor profesorilor debutanţi, ale preparatorilor şi asistenţilor universitari şi creşterea cu 10% a subvenţiei la căminele studenţeşti.
„La Educaţie, pentru infrastructura din Educaţie cea mai importantă decizie luată la sfârşitul acestui an a fost aceea de a realoca 300 de milioane de euro din fondurile prevăzute în Programul Operaţional de Transport şi Mediu la Programul Operaţional Regional şi se vor finaliza, practic, toate lucrările începute pe fonduri europene prevăzute în infrastructura şcolară. Vor creşte cu 10% salariile profesorilor debutanţi din învăţământul preuniversitar cu vechime maximă de şase ani şi cu 10% salariile preparatorilor şi asistenţilor universitari”, a precizat primul-ministru, la Palatul Victoria, în prezentarea proiectelor bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pe anul viitor, adoptate în şedinţa de guvern.

Victor Ponta a adăugat că, într-un capitol bugetar separat, pentru profesorii titulari „sunt prevăzuţi peste un miliard de lei, pentru a plăti în continuare hotărârile judecătoreşti prin care aceştia şi-au câştigat drepturile tăiate de către Guvernul Boc în 2010”.

„Şi aceasta se adaugă la ceea ce am prezentat. Cu 10% vor creşte subvenţiile pentru cămine, astfel încât studenţii să aibă o factură redusă cu 10%. Şi vom începe promovarea programelor europene privind garanţiile pentru tineri, schema de prevenire a abandonării timpurii a şcolii şi stimularea ocupării pentru tinerii absolvenţi”, a mai arătat premierul.

Premierul Ponta a mai anunţat  că în 2014 fonduri europene în sumă de 300 de milioane de euro vor fi realocate către Educaţie pentru finalizarea infrastructurii şcolare şi că subvenţia pentru căminele studenţeşti va creşte cu 10%. „La Educaţie nu doar că avem o alocare suplimentară, dar vreau să precizez că suntem foarte avansaţi cu realocarea unor fonduri europene de la alte programe, în aşa fel încât aproape 300 de milioane de euro din fonduri europene vor fi în 2014 pentru finalizarea lucrărilor de infrastructură la şcoli”, a declarat Victor Ponta în deschiderea şedinţei de executiv.(Agerpres)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.