Dascălii gorjeni vor picheta Inspectoratul Şcolar Gorj şi Instituţia Prefectului


constantin-huicaSindicaliştii din învăţământul gorjean vor picheta, cel mai probabil în 20 mai, sediul ISJ gorj şi Prefectura Gorj. Principalele revendicări  pe care profesorii vor să le discute cu autorităţile judeţului şi cu politicienii gorjeni sunt modificarea consiliilor de administraţie ale unităţilor şcolare, organizarea concursului pentru funcţiile de inspectori şi directori din şcoli dar şi majorarea salariilor personalului nedidactic.

 

Cu revendicări care în vremuri normale nu ar trebui să ţină de munca sindicală, sindicaliştii din Educaţie nu prea sensibilizează Guvernul şi parlamentarii nici în perioada electorală.Anunţatele întâlniri ori nu se desfăşoară, ori sunt un fel de colocvii fără urmări practice.

Acţiuni de protest

Cadrele didactice gorjene recurg la noi acţiuni de protest, pentru a atrage atenţia parlamentarilor de Gorj asupra problemelor cu care se confruntă angajaţii din Educaţie. Nemulţumirile acestora au fost anunţate  de profesori în mai multe rânduri, dar soluţiile au lipsit cu desăvârşire. Astfel, liderii de sindicat au pregătit un alt calendar pentru a purta discuţii cu autorităţile cu privire la problemele cu care se confruntă dascălii, sperând ca, în plină campanie electorală, să obţină soluţii. Cadrele didactice din Gorj vor solicita prefectului Alin Văcaru ca, la întâlnirea programată cu ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, de la începutul săptămânii viitoare, să participe şi demnitarii care reprezintă judeţul în Parlamentul României. În caz contrar, profesorii vor picheta sediul Prefecturii şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Constantin Huică, preşedinte USLI Gorj, a declarat: „Iniţial, a fost stabilită ziua de luni, 19 mai, dar ministrul Educaţiei şi-a exprimat posibilitatea de a se întâlni cu liderii judeţeni, lucru care cel mai probabil va fi lunea viitoare, când erau stabilite aceste acţiuni ale noastre. În situaţia în care nu ne întâlnim cu domnul ministru, probabil, la nivelul judeţului Gorj marţi vom purcede la pichetarea Inspectoratului Şcolar şi a Prefecturii judeţului Gorj”.

Acţiunile cadrelor didactice din Gorj vin ca urmare a celor organizate de sindicaliştii de la nivel naţional. Astfel, profesorii gorjeni vor fi solidari cu cei din alte zone ale ţării. „Biroul operativ al FSLI şi Consiliul Naţional al Liderilor au hotărât pichetarea sediilor Ministerului Educaţiei şi a Guvernului, iar în teritoriu, pichetarea inspectoratelor şcolare şi a prefecturilor judeţene, având în vedere nemulţumirile profesorilor”, a precizat Constantin Huică. Principalele aspecte pe care profesorii vor să le discute cu autorităţile judeţului şi cu politicienii gorjeni sunt modificarea consiliilor de administraţie ale unităţilor şcolare, organizarea concursului pentru funcţiile de inspectori şi directori din şcoli dar şi majorarea salariilor personalului nedidactic.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.