Comunicat de Presă TRANSEL – Stagii de practică și consilire pentru o tranziţie facilă de la şcoală la viaţa activă pentru elevii din județul Gorj


inspectoratul-scolar-judetean-gorjÎn perioada 6 mai 2014 – 5 noiembrie 2015, Asociația Societatea de Cercetare în Leadership, Management, Marketing și Cultură Organizațională din Craiova (SCLMMCO), implementează  proiectul „TRANSEL – Stagii de practica si consilire pentru o tranziţie facilă de la şcoală la viaţa activă pentru elevii din judetul Gorj”, cod contract POSDRU/161/2.1/G/141724,  cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziția de la școală la viața activă”.

Asociația SCLMMCO implementează proiectulalături de partenerii săi: Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Asociația Mereu pentru Europa și UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia.

Obiectivul general al acestuia îl reprezintă dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale elevilor din învățământul secundar din județul Gorj pentru facilitarea tranziției acestora de la școala la viața activă și pentru îmbunătățirea inserției acestora pe piața muncii prin consiliere și orientare profesională, activități suport pentru consiliere și organizarea de stagii de pregătire practică în cadrul unor parteneriate cu agenți economici din Romania și din Portugalia.

Nevoia de implementare a acestui proiect a apărut ca urmare a şomajului crescut în rândul tinerilor absolvenţi de liceu. Statistica ne arată că, în județul Gorj, 65% dintre șomeri sunt șomerii fără studii, tinerii șomeri sub 25 de ani au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă, rata somajului în rândul tinerilor sub 25 ani era de 8,79%.

 În plus, formarea profesională iniţială nu corespunde cerinţelor mediului de afaceri, fiind dificil pentru un tânăr fără experienţă să se angajeze în condiţiile în care programele actuale nu sprijină suficient inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii.

Cercetarea ne mai arată că în timpul şcolarizării este alocat un număr mare de elevi unui singur consilier şcolar, iar programa şcolară prevede un număr foarte mic de ore de consiliere în carieră.

De asemenea, atelierele în care se efectuează pregatirea practică sunt dotate precar şi agenţii economici sunt dezinteresati de sprijinirea şcolilor în derularea stagiilor de pregatire practică a elevilor.

Prin intemediul acestui proiect, SCLMMCO și partenerii săi şi-au propus ca un grup ţintă din format din 400 elevi din învățamântul secundar, înmatriculați în sistemul național de învățământ din județul Gorj, să beneficieze de consiliere în carieră, de activități suport şi de stagii de pregatire practică în cadrul unor parteneriate cu agenți economici din România și din Portugalia, pentru facilitarea tranziției la viața activă.

Dintre aceștia, 40 de elevi vor merge în tabere de dezvoltare personală și profesională, 70 de elevi vor participa la stagii de practică la angajatori din țară și 30 de elevi la stagii de practică la angajatori din Portugalia.

Abordarea transnațională a proiectului va aduce grupul țintă în contact cu mentalitatea europeană în ceea ce privește piața muncii și va crea premisele pentru îmbunătățirea viziunii grupului țintă asupra participării pe o piață a muncii europeană.

Pe termen mediu, proiectul facilitează inserţia pe piaţa muncii a elevilor beneficiari ai proiectului prin aplicarea cunoştinţelor teoretice, prin dezvoltarea de aptitudini şi deprinderi profesionale şi prin creşterea încrederii acestora în aptitudinile lor profesionale.

Bugetul total eligibil al proiectului este de 2.170.200,00 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 2.126.796,80 lei.

Persoană de contact: Manager de proiect Alina Ionescu – Elena Diana Brătucu, e-mail: dianabratucu@yahoo.com, telefon: 0768583671

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.