Ministerul Dezvoltării a repartizat ieri, 23 iulie, primele microbuze şcolare achiziţionate pentru transportul elevilor din mediul rural. Judeţului Gorj i-au revenit momentan doar trei microbuze. Acestea au ajuns în localităţile Bîlteni, Bălăneşti şi Bustuchin. Până la finele acestui an, vor fi distribuite peste 30 de microbuze pentru judeţul nostru.
Microbuzele şcolare au fost repartizate la Guvern, chiar de premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării. Delegaţia de la Gorj a fost condusă de inspectorul şcolar general Ion Işfan şi a mai avut în componenţă inclusiv pe primarii din Bustuchin, Bâlteni şi Bălăneşti. Într-o declaraţie dată presei locale, Ion Işfan a spus:„Au fost prezenţi la repartizare şi primarii din judeţul nostru, aceştia primind trei microbuze şcolare. Este vorba despre edilii din Bâlteni, Bălăneşti şi Bustuchin. Nu sunt ultimele microbuze pe care le primim, programul continuă până la finalul anului, timp în care urmează să mai primim vehicule pentru transportul copiilor. Din această toamnă vom acoperi în mare măsură necesarul de transport pentru elevii din Gorj.”
Potrivit programului anunţat de Guvern, a doua etapă de distribuire a microbuzelor are loc până la 1 septembrie, judeţul Gorj aşteptând să primească un număr de 18 microbuze. În a treia etapă, 14 vehicule cu locuri de 16 + 1 vor fi atribuite judeţului nostru, prin programul ce vizează asigurarea transportului şcolar pentru elevii din mediul rural.