Profesorul Alexandru Bratu a răspuns provocării de la Școala Populară de Artă Târgu-Jiu


Alexandru bratuPostul de manager de la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu va fi ocupat de Alexandru Ciprian Bratu, şeful Serviciului Județean Gorj al Arhivelor Naţionale, cel care a reuşit să promoveze concursul organizat pentru a cincea oară de Consiliul Judeţean. Noul director va fi instalat în funcţie în luna septembrie.

Alexandru Ciprian Bratu  a reuşit să promoveze cu nota 9,41 concursul pentru ocuparea postului de director la Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu. Printre ideile de început ale lui Alexandru Bratu  reținem: „În principiu voi păstra tot ce s-a făcut până acum. Şcoala este axată pe pregătire profesională pentru meserii tradiţionale sau arte scenice.  Am câteva obiective care s-au regăsit şi în proiectul meu de management depus la concurs.  Voi încerca să creez o reţea de meşteri populari în Gorj, mai multă implicare în turism, pentru a promova valorile tradiţionale şi accesare de fonduri europene pentru a promova meşteşugurile tradiţionale şi artele scenice în Gorj”.
Viitorul manager va trebui să semneze contractul în termen de 30 de zile de la publicarea rezultatului concursului şi va ocupa această funcţie până în 2017. Alexandru Ciprian Bratu a absolvit Facultatea de Istorie din București şi a ocupat funcţia de director la Serviciul Județean Gorj a Arhivelor Naționale de la pensionarea lui Dan Neguleasa.

 

Reclame

Un gând despre “Profesorul Alexandru Bratu a răspuns provocării de la Școala Populară de Artă Târgu-Jiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.