”Mărțișoare” umanitare la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”


DSCN1090DSCN1056DSCN1102Există o tradiție de mulți ani ca elevii Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu să confecționeze,  în cadrul unor ateliere de lucru,  mărţişoare, felicitări şi obiecte cadou pentru zilele de Dragobete, 1 şi 8 Martie. Acestea vor fi expuse spre vânzare miercuri, 25 februarie, la sediul instituţiei. Proiectul educaţional derulat sub sloganul „Un zâmbet pentru tine” este la a VII-a ediţie.

Proiectul susţinut de Colegiului Tehnic „Gheorghe Magheru” vine în sprijinul elevilor care se află în pragul  abandonului şcolar din cauza problemelor materiale. „Elevii noştri s-au străduit foarte mult şi suntem mulţumiţi de rezultate, mai ales că şi anul trecut acest proiect a fost de succes. Banii obţinuţi din vânzarea lor vor constitui burse sociale pentru elevii cu probleme financiare din cadrul şcolii şi în iminenta situaţie de abandon şcolar din motive materiale. La expoziţie sunt invitaţi părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale, reprezentanţi ai agenţilor economici parteneri şi grupuri de elevi din unităţi de învăţământ”, a declarat Marius Buzera, directorul Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru”.

Anul acesta, ca o noutate, produsele pot fi achiziţionate şi online, imagini cu acestea fiind deja postate pe diverse site-uri de profil. Mărţişoarele nevalorificate în urma expoziţiei vor fi oferite angajaţilor Artego SA, Marsat SA, dar şi ai unor instituţii din Târgu Jiu. „Dorinţa elevilor de a fi aproape de colegii lor aflaţi în dificultate materială, precum şi rezultatele obţinute în fiecare an, ne motivează să ducem mai departe acest proiect. De asemenea, rezultatele obţinute au condus la înscrierea acestei acţiuni în calendarul MEC cu activităţile extraşcolare”, a declarat Marius Buzera.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s