Elevi gorjeni premiați la fazele naționale ale Olimpiadelor școlare


Deybat 1Câteva zeci de elevi din judeţul Gorj au participat, săptămâna trecută, la etapele naţionale ale mai multor olimpiade şcolare, iar o parte dintre aceştia s-au întors acasă cu premii şi  menţiuni. Cei premiați dar și cei calificați la fazele naționale merită toate felicitările.

Elevii din Gorj s-au remarcat la mai multe olimpiade la fazele naționale desfășurate săptămâna trecută. Astfel, la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română pentru elevii de liceu desfășurată la Tg-Mureș,  Ioana Toloargă, elevă la Colegiul Naţional „Spiru Haret” Târgu-Jiu, ca a obţinut premiul I la clasa a IX-a. O altă elevă din Gorj, Tabita Abigail Arjocu, de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru, a obţinut premiul II la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane, disciplina Logică, argumentare şi comunicare, ce s-a desfăşurat în perioada 6 – 10 aprilie, la Mangalia. Premiul II a obţinut şi Andrei Mărgeloiu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, la Olimpiada Naţională de Informatică – liceu, organizată în intervalul 3 – 8 aprilie, la Târgovişte. Elevul a fost recompensat la această competiţie şi cu o medalie de aur.

De fapt, judeţului Gorj i-au mai revenit la Olimpiada Naţională de Informatică de la Târgovişte şi patru medalii, două de bronz şi două de argint, obţinute  de elevi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu: Roxana Ştiucă (clasa a IX-a, medalie de bronz), Valentin Săvoiu (clasa a IX-a, medalie de bronz), Mihai Cernăianu (clasa a X-a, medalie de argint) şi Andrei Comăneci (clasa a XII-a, medalie de argint). Andrei Comăneci a mai reprezentat judeţul Gorj şi la Olimpiada Naţională de Matematică, de unde s-a întors cu o menţiune şi o medalie de argint.
Elevi din Gorj au participat săptămâna trecută şi la etapele naţionale ale olimpiadelor la limbi străine de unde s-au întors  cu mai multe menţiuni. La Olimpiada Naţională de Limbi Romanice reprezentanţii judeţului nostru au obţinut cinci menţiuni, patru la Limba Franceză şi una la Limba Italiană. Acestea au fost acordate următoarelor eleve: Alexandra Elinescu (clasa a VII-a, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru), Alina Camelia Vînturiş (clasa a VIII-a, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu), Iuliana Georgiana Rîbu (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru), Cătălina Laura Pinoşanu (clasa a X-a, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru) şi Raluca Maria Halasz (clasa a X-a, Liceul Teologic Târgu-Jiu).  O altă menţiune a fost obţinută de Oana Mălina Luca, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Spiru Haret” Târgu-Jiu, la Olimpiada Naţională de Limba Engleză.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s