Problemele învățământului superior dezbătute la Cotroceni


 

 

StuPreşedintele Klaus Iohannis i-a primit săptămâna trecută, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii Consiliului Naţional al Rectorilor, întâlnire la care a luat parte şi ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, informează Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, întrevederea reprezentanţilor rectorilor cu şeful statului a prilejuit un schimb de opinii cu privire la problemele cu care se confruntă în prezent învăţământul superior.

„Participanţii la întâlnirea cu şeful statului au subliniat rolul universităţilor în dezvoltarea României, necesitatea întăririi autonomiei universitare şi nevoia unei legi a educaţiei care să întrunească un consens politic şi social cât mai larg. De asemenea, rectorii prezenţi au arătat că universităţile româneşti au făcut paşi importanţi în consolidarea administrativă şi că sunt participanţi activi la dezvoltarea economică, inclusiv prin atragerea de fonduri europene. Reprezentanţii Consiliului Naţional al Rectorilor au opinat că rolul preşedintelui României în dezvoltarea universităţilor româneşti este fundamental şi au subliniat necesitatea elaborării unei strategii la nivel naţional referitoare la educaţie întrucât aceasta este o componentă esenţială pentru calificarea forţei de muncă şi necesită, totodată, investiţii importante de lungă durată”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat speranţa că această primă întrevedere cu reprezentanţii universităţilor româneşti reprezintă debutul unei serii de întâlniri care să contureze câteva direcţii clare pentru reforma în educaţie.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s