Candidații la Definitivat nu vor mai putea părăsi sala


IspasSemnal de alarmă transmis de către Gabriel Ispas, secretarul general al  Ministerul Educaţiei, privind examenul de definitivat, în urma căruia se obține drept de practică în învățământul preuniversitar. Faptul că peste 1.000 de profesori s-au retras din procedură în această vară va provoca o reacție a MECS, care nu va mai permite asemenea procedură.

Invitat la interviurile DC News, Gabriel Ispas a vorbit despre situația dramatică care se înregistrează an de an la examenul de Definitivat, respectiv candidații se retrag din examen după ce văd subiectele sau sunt prinși copiind.

De asemenea, oficialul Ministerului Educației a anunțat, în premieră, că va face o solicitare ministrului Educației în acest sens.”Profesorii sunt eliminați de la definitivat, pentru fraudă, pentru copiat. Evident că acel profesor nu mai trebuie să se întoarcă niciodată, pentru că acel om nu poate concepe decât prin fraudă. Ce poate să îl învețe el pe elev?Faptul că peste 1.000 de profesori s-au retras din procedură, înseamnă că acei oameni nu erau pregătiți, că nu i-a durut pe toți capul în același moment, în același loc și din aceleași cauze. Eu o să solicit d-lui ministru să scoatem din procedură posibilitatea ca un cadru didactic, odată ce a intrat în sală, să se retragă din concurs. Ai intrat în sală, susține-ți proba, pentru că cei care s-au retras nu știau subiectele. Sunt convins că 99,5% dintre ei nu puteau să depășească nota minimă. Și atunci ar trebui să fim sinceri, spunem ce tip de profesori vrem. Acesta este un pas concret, nu unul teoretic”, a precizat Gabriel Ispas.În acest context, reprezentatul Ministerului Educației a explicat de ce este nevoie ca în sistemul de învățământ din România  de cadre competente, lansând totodată și un avertisment dur: „Ar trebui stimulați proaspeții absolvenți să intre în sistem. Dacă nu îi stimulăm, vom avea profesori slabi, dacă vom avea profesori slabi, consecința va fi că generațiile vor din ce în ce mai prost pregătiți. Asta duce la o problemă de securitate națională într-un final”, a subliniat Gabriel Ispas, la interviurile DC News.

 

Anunțuri

8 gânduri despre “Candidații la Definitivat nu vor mai putea părăsi sala

  1. Păi, cine trebuie să-i stimuleze, dle Ispas? Colegii de școală? Nu-i ,,treaba ” ministerului, a guvernului, az celor ce ar trebui să dea socoteală asupra măsurilor ce le iau? Această propunere am făcut-o și noi, cadrele didactice, peste tot pe unde am fost întrebați, dar a rămas ,,ca-n tren”!

  2. De directorii numiti politic care încalcă in permanență legea (sub ocrotirea partidului) ce părere aveți, domnule secretar general? Împotriva lor ati avea CURAJUL să faceți ceva?

  3. Cum ii stimulati domnule Ispas???? Dupa 2 ani de catedra le dati subiecte evazive la examenul de definitivat ca apoi sa i caracterizati ca fiind ” incompetenti”? Sa i umiliti dandu -le un salariu care sa nu le garanteze nici limita de subzistenta??? asa ii atrageti?????

  4. cu ce-i stimulati, oare? cu salarii? cu faptul ca nu au nicio putere in fata elevilor, ca elevii pot sa faca ce vor cu ei – sa-i injure, de exemplu – iar profesorii nu au absolut nicio arma pentru a evita astfel de comportament?

  5. nu era mai bine daca lasati examenul de definitivat ca mai inainte?cu 3 probe-din care doua orale si una scrisa si cu media de promovare 7?asa nu ii veti stimula sa ramana in invatamant.

  6. Domule Ispas,nu va mai burzuluiti degeaba! Definitivatul se da asa doar de 3 ani. Profesorii care l-au luat pana la acel moment,inclusiv dumneavoastra, stim prea bine cum l-au luat! Sunt inspectori care nu au luat examenul si totusi au ramas pe functii! Asa ca despre ce vorbim? Multi dintre profesorii care nu iau sau ies din examen sunt foarte buni! Iar altii cu note mari nu au rezultate pt nu pot transmite mai departe cunostintele lor! Nu oricine poate face meseria asta! Mergeti in teritoriu sa vedeti care e situatia! Nu mai vorbiti de la birou! Nu asa veti avea un sistem de invatamant sanatos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s