Ordinul privind introducerea noilor criterii de normare în învățământ amânat


DSC00109Duminică,13 septembrie 2015,  în pregătirea noului an școlar,ministrul Educației și Cercetării Științifice-Sorin Câmpeanu-a avut o videoconferință cu inspectorii școlari generali din toată țara, prilej unde au fost abordate subiecte punctuale precum normarea personalului din învăţământul preuniversitar, încadrarea personalului didactic calificat pe posturile vacante, stadiul distribuirii manualelor în şcoli şi starea infrastructurii şcolare.

Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu le-a comunicat celor prezenţi că aplicarea prevederilor ordinului privind introducerea noilor criterii de normare se va amâna până la 1 ianuarie 2016. „Existenţa acestui ordin este o solicitare imperativă a Curţii de Conturi şi are la bază inclusiv dinamica populaţiei şcolare. Având în vedere faptul că, deşi a fost negociat o bună perioadă de timp cu sindicatele, fiind prezentat şi inspectoratelor şcolare, există încă o serie de aspecte incorect percepute la nivelul tuturor judeţelor, aplicarea acestui ordin se va amâna pentru data de 1 ianuarie 2016, tocmai pentru a nu afecta activitatea grădiniţelor, invăţământului special sau al invăţământului profesional”, a declarat ministrul Educaţiei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s