Lucrările de Bacalaureat transportate cu Poșta Militară în alte județe


DSC00106

Corectarea tezelor de bacalaureat în alte judeţe decât cel în care a fost susţinut examenul ar putea continua şi la examenul de anul viitor, pentru că această metodă a stabilit o ierarhizare corectă a absolvenţilor de liceu, a declarat fostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), Vasile Şalaru. 
Acesta a menţionat ca posibilă şi încheierea unui protocol de colaborare cu Poşta Militară pentru transportul securizat al lucrărilor scrise de Bacalaureat dintr-un judeţ în altul, în vederea corectării tezelor.
„Şi în 2016, probabil, vom continua această procedură, dar vom încerca să îmbunătăţim metodologia, în aşa fel încât colegii noştri din inspectoratele şcolare – mă refer la preşedinţii de comisii judeţene (de bacalaureat, n.r.) – să muncească mai puţin, să nu trebuiască să însoţească tezele. Probabil domnul ministru Cîmpeanu va apela la metoda semnării unui contract, a unui parteneriat cu Poşta Militară”, a spus secretarul de stat, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, cazurile de corupţie din sistem au scăzut după ce în acest an s-a aplicat metoda corectării tezelor de bacalaureat în alt judeţ decât cel în care a fost susţinut examenul. ‘Nu a fost niciun caz de corupţie în ceea ce priveşte corectura’, a spus Şalaru. 
El a menţionat, însă, situaţia din localitatea Ştei (Bihor), unde au fost depistate ‘fraude’ în ceea ce priveşte susţinerea tezelor de Bacalaureat, problemele fiind puse în evidenţă de camerele de luat vederi şi de sistemele de monitorizare audio.

Secretarul de stat în MEC a mai arătat că şi-ar dori să se ajungă la un asemenea grad de corectitudine în evaluarea lucrărilor încât să se poată renunţa, într-un interval de timp scurt, la sistemul de corectură în alte judeţe. „Nu-mi place acest sistem. Mi-aş dori din toată inima ca într-un interval de timp foarte scurt să reajungem la sistemul de acum 25 de ani. Adică, la corectarea tezelor în şcoală, de către profesorii şcolii, iar profesorii supraveghetori să fie tot din şcoală. Pe timpul când eu am dat Bacalaureatul, nici nu se punea problema fraudei la examen şi nici la favorizarea unuia sau altuia dintre candidaţi de către membrii comisiei de evaluare”, a spus Vasile Şalaru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s