Ministrul Educației s-a întâlnit cu studenții și elevii


Campeanu 2Prim-ministrul interimar Sorin Câmpeanu și miniștrii Muncii și Finanțelor, Rovana Plumb și Eugen Teodorovici, precum și secretarul de stat din Ministerul Educației Gigel Paraschiv s-au întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai organizațiilor studenților și elevilor, informează un comunicat de presă al Guvernului.

„Am fost și rămân un partener de dialog și un susținător al finanțării adecvate a domeniului educației și cercetării, în funcție, desigur, de posibilitățile bugetare. Mă simt cu atât mai responsabil de susținerea bugetului educației și cercetării, cu cât încă dețin acest portofoliu. Majorarea salariilor personalului din educație, măsură adoptată în ședința de Guvern de săptămâna trecută, constituie o premisă favorabilă”, a precizat Câmpeanu.

Reprezentanții organizațiilor studenților și elevilor au solicitat Guvernului sprijin pentru alocarea a 6% din PIB domeniului educației, finanțare care să se reflecte în investițiile din sistem, în creșterea finanțării de bază, în burse, în condițiile de cazare din cămine și decontarea serviciilor de transport.

„O altă solicitare a reprezentanților organizațiilor elevilor a vizat adaptarea programei școlare la piața muncii, astfel încât să crească numărul absolvenților care sunt angajați după finalizarea studiilor. Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a reiterat sprijinul Guvernului României pentru domeniul educației și cercetării, arătând că solicitările venite din partea reprezentanților mediului universitar și preuniversitar vor fi avute în vedere la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2016”, se arată în comunicat.

De asemenea, ministrul Muncii, Rovana Plumb, și-a arătat preocuparea pentru susținerea educației, afirmând că banii alocați acestui domeniu reprezintă „o investiție, nu o cheltuială”. „Guvernul a fost și rămâne preocupat de adaptarea programei școlare la cerințele pieței muncii și de sprijinul acordat tinerilor absolvenți pentru a-și găsi un loc de muncă în concordanță cu studiile lor. În acest sens, ministrul Muncii a amintit programele „Garanție pentru tineri”, „Primul Job”, măsuri de sprijin pentru angajatorii care încadrează în muncă tineri absolvenți. De la începutul anului, aproximativ 155.000 de tineri au fost încadrați în muncă, fapt care arată că aceste măsuri și programe produc efecte pozitive”, a susținut Rovana Plumb.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s