Contribuţia activităţilor educative-extracurriculare la formarea sentimentului patriotic al elevilor de ciclul primar


 

Croitoru 2 Croitoru 1

MOTTO:

,, Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci cu muncă cinstită şi, la nevoie, cu jertfă.”

                                                                               Mihail Sadoveanu

 

Vârsta şcolară mică este vârsta în care se conturează personalitatea omului, favorabilă pentru formarea noţiunilor de morală, a deprinderilor de comportare civilizată, este perioada când apar şi se dezvoltă trăsăturile de voinţă şi caracter. Alături de aceste coordonate morale se formează şi noţiunea de patrie, ţară, dragostea faţă de familie, de cei dragi, de locul natal. La această vârstă copilul este receptiv, sensibil, uşor imprensionat de ceea ce-l înconjoară. Educarea sentimentului patriotic la elevi este o preocupare permanentă  a şcolii noastre, iar insuflarea dragostei pentru strămoşii noştri, pentru trecutul istoric al poporului nostru,  pentru realizările istorice şi culturale, precum şi pentru personalităţile pe care le-a dat acest popor de la începuturile sale şi până azi, este unul dintre obiectivele noastre urmărite prin subiectele pe care le abordăm  în cadrul orelor de istorie sau a altor activităţi educative şi extracurriculare cu caracter istoric desfăşurate la nivel de unitate.

Ziua Naţională a României este o zi deosebită pentru toţi românii, mai ales pentru că ea are o semnificaţie istorică deosebită , fiind un bun prilej de a aborda astfel de subiecte pe teme de istorie. Într-o atmosferă de sărbătoare, cu emoție în suflet, această zi importantă de 1 Decembrie a fost marcată în acest an şi de elevii Şcolii Primare Dobriţa- de la Liceul Tehnologic „Constantin Şandru” Bîlta printr-o serie de activităţi desfăşurate în cadrul proiectului educaţional „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”:

– Lecturarea unor  povestiri  cu conţinut  istoric: “Trăiască Romănia dodoloaţă”, după Lucian Blaga;

– Învǎţarea unor cântece şi poezii dedicate zilei de 1 Decembrie;

– Evocarea evenimentului prin picturǎ şi confecţionarea  de steaguri, au colorat şi au decupat imagini cu elementele definitorii ale poporului român;

– Plini de entuziasm și voie bună, elevii au reuşit confecţionarea unei jerbe de flori şi depunerea ei la Monumentul eroilor într-un cadru festiv.

Prin aceaste activităţi s-a urmărit cultivarea sentimentului patriotic, cunoaşterea semnificaţiei zilei de 1 Decembrie şi  familiarizarea cu simbolurile naţionale,ocazie cu care am reuşit să insuflăm copiilor sentimente de dragoste şi respect pentru: limba română, ţara noastră, poporul român, strămoşii noştri, pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, pentru istoria şi eroii noştri, mândria că sunt descendenţii unor oameni curajoşi şi iubitori de neam şi ţară.

 

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!

Profesor Învăţământ Primar, Alexandru Mircea Croitoru,

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s