Schimbări în Legea Educației Naționale pentru elevii care nu promovează Bacalaureatul


Foto MagheruProcentul tot mai mare de absolvenți care nu promovează examenul de Bacalaureat a intrat în atenția parlamentarilor, care vor să le dea o șansă celor peste 700.000 de români care nu au trecut examenul de maturitate.Astfel, parlamentarii vor să aducă modificări Legii educației, în așa fel încât mai mulți absolvenți să poată trece această probă, esențială pentru a își putea construi un viitor.

Parlamentarii  vor organizarea celei de-a treia sesiuni a examenului de Bacalaureat.

  • Introducerea posibilităţii de a pregăti absolvenţii de clasa a XII-a, care nu au promovat Bacalaureatul, prin meditaţii instituţionalizate, care pot fi organizate în licee sau instituţii de învăţământ superior. Pentru prima dată li se acordă sprijin concret acestor elevi. Plata profesorilor va putea fi asigurată fie din finanţarea de bază, fie din alte surse de finanţare, precum programe pe fonduri structurale accesate de MEN.
  • Posibilitatea prelungirii învăţământului profesional, peste limita de 3 ani, dacă agentul economic organizator al programului consideră necesară această măsură. O asemenea situaţie va fi reglementată printr-un ordin de ministru referitor la structura planului de învăţământ.
  • Acordarea unui an de grație pentru cei care nu au luat bacalaureatul, în sensul de a se putea înscrie la o facultate cu condiția ca în al doilea an să ia examenul pentru a putea continua studiile.
  • Absolvenții fără Bacalaureat să poată fi angajați pe posturi de prevăd obligativitatea examenului de Bacalaureat, tot pe o perioadă de un an și tot cu condiția ca acest examen să fie trecut pentru a putea continua la locul de muncă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s