NOTE O Românie, două Românii


 

adrian-popica1 iunie 2016, Ziua copilului, dar și  ziua în care mii de dascăli din toată țara merg la București să-și strige nemulțumirile legate de sistemul românesc de învățământ. Ar trebui să fiu și eu cu ei, dar trebuie să fiu și la mine la școală unde copiii mei sărbătoresc absolvirea liceului. Mă trezesc de dimineață să-mi conduc o parte din delegați la locul de întâlnire cu unul din autocarele ce pleacă din Gorj spre București.

Intru să-i salut pe colegii mei. Văd chipuri cunoscute, văd fețe încrezătoare. De data asta ne vom striga durerea în fața unuia de-al nostru. Nu poate fi ca în trecut cu un Funeriu, Boc, Băsescu.

Iohannis e ca noi, profesor, știe că avem dreptate și ne va spune în față că e de partea noastră. E lung drumul până în capitală dar… mai o glumă, …mai o discuție pe tema problemelor sistemului fac ca să treacă neobservat.

Așa începe jurnalul colegilor mei :   ,,În Militari sunt 8 autocare care așteaptă să fie conduse la Piața Victoriei.

Se face 10:30, Jandarmeria și Poliția sunt de față și începe deplasarea. Semafor. Oprim. Avansăm 100 de metri, oprim. Ce se întâmplă cu cei care ar trebui să ghideze coloana? Oprim iar. E clar că nu vom ajunge la miting. O să fie mai puțini cu peste 400, dar dacă și la celelalte porți de intrare în Capitală e la fel? Nimeni nu si-a permis să facă astfel până acum. Rușine celor care vor să ne oprească.

12:30 Ajungem în Piața Victoriei. Mitingul tocmai ce s-a terminat și începe marșul către Palatul Cotroceni. Da, dar acolo ne vom întâlni cu colegul nostru. E cald, e greu de mers în coloană, dar, cu toate piedicile, ne-am strâns în jur de 10 000. Cotroceni! Demnitate, demnitate! Porți închise. Ghinion!

Deși, cu siguranță, ”primise informarea, o citise și se putea considera informat” ,domnul Președinte profesor Klaus Iohannis era plecat. Dacă la cei dinainte ne așteptam, acum dezamăgirea e imensă. Domnule profesor, Prima Doamnă profesoară, de ce vă ascundeți de noi, colegii voștri? O delegație discută cu un consilier al Președintelui.

Va fi informat din nou, parcă n-ar ști că avem dreptate.

Plecăm spre casă cu un gust amar ca și viața noastră de profesori într-o Românie în care statul alocă unuia din pușcărie o sumă la care cei din învățământ nu ajung nici în prag de pensie și cu toate gradele luate.

E 1 iunie, Ziua Copilului. Ne întoarcem la ei umiliți încă o dată. Guvernanții n-au nevoie de noi, Dar copiii noștri -da. Păcat că nici măcar ministrul n-a avut CURAJ să vină să discute cu noi.”

 

Azi,  de Ziua Copilului, o nouă promoție căreia i-am fost diriginte se pregătește să-și ia zborul în viață .

Am emoții, mi-au fost dragi. Ce să le spun? Mă uit la ei și vreau să nu uit niciodată fețele acestea frumoase, ordinea în care stau în bancă. Fiecare dintre ei îmi spune cum a fost viața de licean. Nu vreau să mă las copleșit de emoție. Le spun a nu știu câta oară că trebuie să fie demni, că trebuie să fie drepți, că trebuie să fie mândri că sunt români.  Sunt pregătiți să fie medici, polițiști, informaticieni, ingineri, avocați, profesori(o să vadă ei!!!). Trebuie să încheiem ultima oră de dirigenție.

Parcă premeditat… acum printre ultimii care vor să spună ceva ,e Daiana. I-a plăcut viața de licean la Liceul Teoretic Novaci, și-a făcut prieteni, a luat premii la olimpiade, a învățat multe de la toți profesorii.

Însă,  spune ea ,cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat ei și colegilor ei, a fost să mă aibă pe mine diriginte.

Simt ceva în colțul ochilor. Sunt oare lacrimi? Mă uit la ei și au la fel.

Ultimul lucru care ne-a pecetluit legătura dintre noi au fost aceste lacrimi de fericire, de speranță, de despărțire.

S-au îmbrăcat în robe, Doamne, ce frumoși sunt! Fac poze. Sunt mândri. Promoția 2016 defilează prin oraș către Casa de Cultură, iar, pe trotuare, părinți sau simpli trecători se uită cu drag la ei.  Știu toți că pleacă în viață pregătiți de un colectiv excelent de dascăli.

Casa de Cultură e în sărbătoare, au venit absolvenții, ei sunt în centrul atenției.

Rând pe rând fiecare dintre ei trece să-și ia diploma de absolvent. Suntem mândri de ei. Facem poze. Părinții lăcrimează. Ce copii frumoși au! Am strigat pentru ultima oară catalogul clasei a XII-a A.

Drum bun ,copiii mei dragi! Ați fost o clasă așa cum mi-am dorit-o. Succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s