Cinci eleve din Gorj premiate cu 3000 de lei de MENCS


inspectoratul-scolar-judetean-gorj

Cele cinci eleve gorjene, care au promovat Bacalaureatul cu media 10, vor fi premiate de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Elevele vor primi premii în bani în semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obținute la examenele naționale.

„Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice va premia și în acest an cu sume de bani absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională respectiv la examenul de Bacalaureat. În județul Gorj avem 5 eleve care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat național”, ne-a declarat Ion Ișfan, inspector școlar general al județului Gorj.

În zilele următoare elevii premianți vor fi informați despre modalitate de intrare în posesia premiilor. „Banii vor fi acordați din bugetul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice care va stabili și modalitatea de acordare a acestora”, a explicat Ion Ișfan.

Premierea elevilor de 10 a devenit o tradiţie în ultimii ani, în  anul 2013 elevii cu note maxime la examenele naţionale au primit pentru prima dată câte 3000 de lei. În prima sesiune a examenului de bacalaureat, la Gorj cinci eleve au obţinut media 10. Dintre acestea, trei eleve de 10 au absolvit Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, respectiv  Mihaela Oana Florescu , Ioana Patricia Işfan şi Adina Gabriela Mergea. O altă medie de 10 a fost obținută de o elevă de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru, Delia Ionete, iar cea de-a cincea de Ecaterina Guţă, absolvenţă a Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s