Sindicatele din Educație contestă organizarea concursurilor de directori din școli


Sindi 1

Federația Sindicatelor Libere din învățământ din România contestă organizarea concursurilor de directori de școli într-un interval foarte scurt și cu nerespectarea legii în sensul că Metodologia nu a fost supusă dezbaterii publice. Sindicaliștii previzionează un eșec al concursului anunțat și o politizare a acestei operațiuni, contrar celor spuse de ministrul tehnocrat Mircea Dumitru.

Redăm mai jos comunicatul FSLI transmis oficialilor MENCS și presei: ”Graba cu care se organizează concursul de directori nu va conduce la depolitizarea acestor funcţii, ci va avea consecinţe negative asupra beneficiarilor primari ai educaţiei, elevii!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a militat, în ultimii ani, pentru organizarea concursului de ocupare a funcţiilor de directori şi directori adjuncţi, însă nu putem accepta ca, un concurs de o asemenea importanţă, să se desfăşoare într-un interval de timp atât de scurt şi în condiţiile pe care ministerul le „impune” de pe o zi pe alta!

Consecvenţi poziţiei exprimată de federaţia noastră privind necesitatea stabilităţii funcţiei de conducere exercitate în urma câştigării unui concurs, am fost de acord, în principiu, cu aprobarea metodologiei de concurs, dar cu amendamente, inclusiv acela de amânare a calendarului de desfăşurare a concursului, propuneri pe care reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu le-au acceptat.

Este evident faptul că, organizarea concursului în acest moment, în contextul legislativ actual, nu va conduce la depolitizarea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi, în condiţiile în care 2 dintre membrii comisiei de concurs sunt reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, evident cu orientare politică (care foarte probabil vor veni cu nota în plic) şi 1 membru este reprezentantul inspectoratului şcolar, iar cei 2 reprezentanţi ai cadrelor didactice din unitate sunt minoritari şi nu au un rol decizional şi nici determinant în desfăşurarea acestui concurs.

De la intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a solicitat, miniştrilor educaţiei, prim-miniştrilor, dar şi Parlamentului, modificarea legii, inclusiv a dispoziţiilor privind componenţa consiliului de administraţie al unităţilor şcolare şi a comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere, astfel încât candidaţii la concurs să aibă avizul conform al consiliului profesoral-filtrul cel mai bun pentru eliminarea politicului din şcoală.

Componenţa comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere din unităţile de învăţământ, expres prevăzută de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, din care fac parte 2 reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale a fost principalul motiv pentru care, din 2011 şi până în prezent, nu s-a organizat concursul pentru ocuparea acestor funcţii.

În aceste condiţii, este evident că, în multe situaţii (mai ales în cazul concursului pentru ocuparea funcţiilor de directori din mediul rural) evaluarea candidaţilor la concurs se va realiza de către persoane desemnate de autorităţile administraţiei locale care nu au nici cea mai mică legătură cu sistemul educaţional, fără studii de specialitate şi cunoştinţe de management educaţional.

Aşadar, ne întrebăm, cum vor reuşi aceşti membri ai comisiei de concurs să acorde un punctaj corect la proba de evaluare a CV-ului şi la proba de interviu în cadrul căreia se susţine oferta managerială şi planul operaţional pentru un an sau, după caz, propunerea de proiect de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ!?

Organizarea acestui concurs într-un interval de timp foarte scurt ( o lună de la publicarea metodologiei şi care nu a fost supusă dezbaterii publice), în faţa unei comisii de concurs ca cea menţionată, va avea un singur rezultat: numirea unor directori fără legitimitate în faţa cadrelor didactice din unităţile şcolare şi care vor fi controlaţi politic!

Desfăşurarea concursului în baza unei metodologii care conţine prevederi contrare dispoziţiilor legale în vigoare, dar şi limitări excesive ale drepturilor fundamentale, va genera un număr mare de acţiuni în justiţie promovate de persoanele ale căror drepturi au fost încălcate.

Nu poţi institui interdicţii de ocupare a funcţiei de director, după câştigarea concursului, pe considerentul că soţul/soţia sau o rudă de gradul I (părinţi, copii) este angajat (indiferent de funcţia ocupată) la nivelul unităţii de învăţământ pentru care a candidat sau exercită o funcţie de îndrumare şi control la nivel de inspectorat şcolar sau, după caz, o funcţie de conducere la nivel de inspectorat şcolar, casa corpului didactic, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, cluburile sportive şcolare. O asemenea interdicţie nu este prevăzută în Legea educaţiei naţionale sau printr-un alt act normativ. Amintim MENCS că un ordin de ministru nu este superior legii!

Este o „premieră naţională” faptul că proba scrisă nu poate fi contestată şi este eronat modul cum a fost gândit punctajul care se acordă la evaluarea CV-lui. Titlul ştiinţific de doctor şi participarea la stagii de formare/perfecţionare în străinătate sunt două criterii nerelevante şi totodată greu de atins pentru majoritatea candidaţilor.

Numirea directorilor începând cu semestrul al II-lea al anului şcolar 2016-2017 va bulversa întregul sistem educaţional, generând o amplă etapă de mobilitate a personalului didactic în timpul cursurilor, mulţi profesori suplinitori riscând să–şi piardă locul de muncă.

Această mobilitate va avea consecinţe nefaste şi asupra elevilor, mai ales a celor din clasele de final de ciclu de învăţământ, care vor fi nevoiţi să se adapteze unui alt stil de predare, la materii pentru care vor susţine examenele.

Apreciem că numirile în funcţiile de conducere nu se pot face, dacă nu se doreşte bulversarea sistemului, decât la început de an şcolar.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ se delimitează de previzibilul eşec al acestui concurs şi consideră că depolitizarea funcţiilor de conducere din învăţământ presupune, în primul rând, modificări importante ale Legii educaţiei naţionale, astfel încât factorul politic să fie exclus din viaţa comunităţii şcolare.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că se impune ca Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să facă o analiză atentă asupra efectelor pe care le va produce în întregul sistem educaţional desfăşurarea intempestivă a acestui concurs şi să adopte măsurile ce se impun pentru evitarea acestora, ţinând cont de interesele superioare ale beneficiarilor primari ai educaţiei!

Bucureşti, 22 septembrie 2016

PREŞEDINTE,

SIMION HANCESCU”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s