DIDACTICA Grigore Alexandrescu(dualismul scriitorului pașoptist)


grigore-alexandrescu

 Scriitorul Grigore Alexandrescu este un fenomen unic în literatura pașoptistă. El a reușit, printr-o operă concentrată, să întruchipeze dualitatea artistului complet, hărăzit a face din scrisul său un mod de a se comunica lumii, de a se dezvălui, dar și de a percepe lumea la adevăratele sale valori.

Plurivalența pesonalității sale creatoare s-a materializat în scrieri de factură clasică (fabule, satire, epistole) și scrieri de factură romantică (meditații, elegii, poezie erotică, poezie de inspirație istorică).

El a creat poezie aleasă, nu din datorie, ci din simțiri intense, proprii adevăratului creator de literatură. Nimic forțat, nimic încărcat de cuvinte amețitoare . Totul în limpezimea, claritatea, demnitatea clasicului. Sentimentele nu au fost exteriorizate, nefăcându-se paradă cu ele. Trăirile interioare au dat glas fie ironiei, fie deznădejdii, fie încrederii, fie dragostei.

Ne întrebăm adesea, citindu-l pe Alexandrescu, dacă natura geniului creator românesc nu l-a ales pe El să-i reprezinte dualitatea sufletească, plusul și minusul trăirilor, eterna  ”alternanță deal-vale”  așa cum o numea Lucian Blaga.

Alexandrescu s-a apropiat de specii literare dificil de abordat la începutul literaturii, nu din dorința de a lăsa ”testamente literare”, ci pentru că simțea că poate să descrie în genul clasic sau romantic cu aceeași ușurință.

Peste întreaga sa operă domnește ironia, însă îmbrăcând forme diferite: de la autoironie, la persiflare, la sarcasm, la batjocură sau, în final, la recea detașare clasică.

A fost un veșnic căutător de companii selecte. Prietenii mulți n-au putut intra în lumea sa. Viața întreagă i s-a scurs între sociabilitate discretă, pentru a nu fi renegat,și izolare în sine, când scrisul i-a fost descătușare.

Creator complet, cu multe fețe ale eului artistic, el s-a impus în  literatură, în primul rând, printr-o extraordinară valorificare și asimilare, deloc plagiatoare, a resurselor clasice.

Un scriitor echilibrat, în stare să-și mențină poziția, nelăsându-se tentat de marile  ”antiteze” ale momentului cultural – clasicism și romantism.

A fost clasic sau romantic mai ales? – ne-am întreba. A fost câte puțin din fiecare, și mult din amalgamul trăsăturilor clasice și romantice.

Opera lui nu poate fi definită decât în dublă ipostază, referindu-te în același timp la clasicism și romantism.

Batjocoritor și spiritual, în fabule, inteligent și stilat – în epistole, caustic și ironic – în satire, Alexandrescu a fost patriot și încrezător în viitor – în poezia de inspirație istorică, sensibil și suferind din dragoste – în poezia erotică, visător și fin gânditor  – în meditație, admirativ și excelent observator – în jurnalul de călătorie.

Portretul artistului Alexandrescu s-ar realiza din culori contrastante, alternând pur, fără nuanțe. Albul clasicismului și roșul romantic (în spirit simbolist) ar creiona pe spiritualul scriitor pașoptist.

Modestia este o altă trăsătură a scriitorului Alexandrescu. O modestie însă parțială. N-a avut pretenții de scriitor de valoare, versurile scrise totuși îl contrazic. Ambiția sa, pusă în slujba modestiei , este aceea de a găsi în versuri tonul măreț care să ofere ideii solemnitate și demnitate.

Dincolo de acestea există claritatea frazei.

Principiile clasicismului conțineau ideile de bine, frumos și adevăr; la Alexandrescu, toate acestea se combină în termenul de claritate: binele clar, claritatea frumosului, adevărul clar.

Chiar și atunci când apelează la încărcături stilistice, sensul clar al cuvântului nu se pierde.

Alexandrescu își ”dichiseste” versul, îl aranjează cuminte, făcându-l măreț prin formă și conținut.

Scriitorul este consecvent pe parcursul întregii sale opere. Principiile și ideie pe care și le propune la început capătă constanță poezie cu poezie. De aceea, orice poezie citești îți poți face impresie exactă despre arta poetului. Surprinzător este și faptul că Alexandrescu nu dă sfaturi utile doar cititorului, ci și sieși.

Poezia este la el o reflectare a vieții interioare, a trăirilor și a ideilor, a spiritului și a materiei. Este o descătușare, dar și un mod de a arată lumii că poetul există și el are o misiune clară: aceea de a făuri o altă lume, a cuvântului, paralelă cu lumea reală.

În același fel, peste un secol va proceda și Nichita Stănescu, însă într-un stil evoluat, dus spre perfecțiune.

Verbele preferate ale lui Alexandrescu sunt ”a osteni” , ” a lucra”, ”a îndrepta”  și, în final, ”a preface”. Sunt trepte ale creației, ale muncii de creator de literatură aleasă. La Nichita Stănescu, se adaugă ” a dilua” , ”a transcende”.

La Alexandrescu, versul curge lin, fără sforțare. Acesta e TALENTUL. Ideea se dezlănțuie cu nerăbdare pentru a lua o formă. Aici intervine STILUL.

Poeziile lui Alexandrescu sunt create parcă după o schemă clară: o introducere (așa a fost înainte; astfel este acum); o tratare (aici intervine suflul scriitorului, memoria, simțul, gândul său) și o  morală (E bine? E rău? Ideal așa ar fi; putem să îndreptăm totul).

Cele mai bune creații ale sale (ne referim la satire, poezii de inspirație istorică și fabule) sunt elaborate pe larg și pe înțeles.

Interpretările nu țin de aspectul stilistic. La Alexandrescu chiar nu există interpretări diferite, ci una singură, clară și deslușită.

Alexandrescu nu are viziunea globală a universului abstract. La el există datorită multitudinii de aspecte concrete. Or, asta crede Alexandrescu  că l-ar interesa pe el și, în același timp, pe cititor. Imediatul, aproapele, concretul, în fond.

A fi un om al timpului – aceasta e misiunea primă a poetului, a artistului în general; o implicare activă a artistului în toate aspectele vremii sale: politic, cultural, social. Alexandrescu se implică în timpul său: luptând pentru dreptate, pentru satisfacerea nevoii de literatură originală, pentru libertate națională.

Alexandrescu n-a fost un izolat. A avut o relativă implicare politică, judecând însă toate manifestările grupărilor politice cu seriozitate și realism. Nu a putut face parte din nicio grupare (până la sfârșit), nu a primit funcții înalte în niciun guvern pentru că exista mereu ceva ce-l făcea circumspect și atent la orice manifestare politică. I-a plăcut să simpatizeze cu gruparea lui I.Câmpineanu, dar s-a retras la momentul oportun. A făcut însă politică prin scrierile sale, exprimându-și clar părerea, chiar dacă punea totul pe seama personajelor. Transparența operei este vădită.

Alexandrescu ne apare astăzi un scriitor modern, deși ne aflăm la distanță de el de aproape două secole.

Secretul operei sale a fost permanenta modernitate.

Generațiile de astăzi apelează la fabulele  sau satirele lui Alexandrescu pentru a defini stări de spirit sau pentru a demasca vicii.

Îl citim, îl recitim, îl simțim aproape la fel la început de lectură și la sfârșitul ei.

Unitar și constant, gata să refacă pentru noi prin ”firea lui discretă” un ”zbor de albatros”.

 

 

   Prof. Popica Mădălina

Liceul Teoretic Novaci

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s