Principiile managementului educațional în epoca contemporană


DSC00004

Învăţământul, ca domeniu prioritar al vieţii sociale, nu poate şi nici nu trebuie să-şi permită să aibă eşecuri. În acest sens, el are nevoie de o conducere competentă şi eficientă. Conducerea competentă şi eficientă a învăţământului, atât la nivelul sistemului, cât şi al instituţiei de învăţământ necesită fundamentarea ei ştiinţifică. La baza acestei fundamentări stă ştiinţa conducerii învăţământului sau managementului educaţional.
Managementul educaţional, ca ramură ştiinţifică a managementului în general, studiază ansamblul principiilor funcţiilor şi strategiilor de direcţionare, de organizare, gestionare şi evaluare ale instituţiilor furnizoare de educaţie, ale învăţământului în integralitateasa.
Pentru a asigura învăţământului un randament şi o performanţă ridicate sunt necesare cunoaşterea şi aplicarea ştiinţei managementului educaţional. Funcţia de manager al învăţământului este o profesie şi, ca oricare profesie, trebuie învăţată. Pentru conducerea cu rezultate optime a învăţământului, orice manager din învăţământ trebuie să cunoască principiile, nivelurile şi funcţiile ştiinţei managementului educaţional, în strânsă legătură cu folosirea unui instrument metodologic şi practic modern, bazat pe informatică, pe limbajele de programare, pe utilizarea de reţele de calculatoare personale, pe o modernă bază logistică
Printre principiile care orientează şi fundamentează managementul educaţional menţionăm:

  1. a) conducerea democratică;
  2. b) îmbinarea conducerii şi răspunderii unice (unipersonale) cu conducerea şi răspunderea colectivă;
  3. c) promovarea cadrelor de conducere pe bază de competenţă;
  4. d) operativitatea şi

e)deontologiaconducerii.
a) Principiul managementului educaţional democratic şi interactiv. în concordanţă cu cerinţele societăţii civile, ale democraţiei şi statului în drept.
conducerea învăţământului trebuie realizată pe baze democratice. Acest principiu presupune ca înainte de luarea deciziei să se consulte eşaloanele subordonate conducerii şi prin acestea şi executanţii actului decizional, încât să fie un management interactiv. Aceasta înseamnă: realizarea unor structuri organizatorice şi decizionale ale învăţământului, care să îmbine armonios dirijarea pe verticală unidirecţională de la nivel central cu dirijarea în reţea, pe orizontală, la nivel intermediar şi nivel local  a instituţiilor de învăţământ, eliminându-se orice elemente administrativ-birocratice şi dezvoltându-se structuri specifice democraţiei: descentralizarea organizatorică şi decizională, chiar până la nivelul şcolilor, în scopul eliminării cu desăvârşire a centralismului excesiv şi autoritarist, asigurându-se posibilitatea adoptării deciziilor de către nivelurile locale, ale fiecărei instituţii de învăţământ, deciziile nivelurilor centrale şi intermediare având un caracter coordonator, mai ales în instituţiile de învăţământ superior, unde acţionează principiul autonomiei universitare, adică al autoconducerii învăţământului; de reţinut faptul că şi unităţile de învăţământ particular dispun de autonomia organizatorică şi funcţională, însă evaluarea şi diplomele sunt realizate după standardele de stat, cu recunoaşterea validităţii lor de către stat, pe baza acţiunilor de acreditare; alegerea organelor de conducere, a reprezentanţilor ambilor factori, adică a cadrelor didactice, elevilor şi studenţilor, în condiţiile şi proporţiile prevăzute de lege; selectarea organelor şi cadrelor didactice de conducere pe bază de alegeri democratice de jos şi până sus, pe o durată de cel mult două legislaturi; luarea deciziilor cu majoritate de voturi din numărul membrilor organelor colective de conducere; dinamizarea iniţiativei creatoare şi participative la găsirea şi aplicarea soluţiilor valoroase şi eficiente de conducere, la optimizarea conducerii, atât a membrilor organelor colective de conducere, cât şi a membrilor comunităţilor de învăţământ;

  1. b) Principiul îmbinării conducerii şi răspunderii unice (unipersonale) cu conducerea şi răspunderea organelor colective. Cadrele de conducere au, prin lege, o serie de atribuţii pe care le îndeplinesc în spiritul conducerii şi răspunderii unipersonale. Fiecare compartiment şi manager în parte necesită funcţii şi responsabilităţi distincte şi transparente, fără intervenţii din afară, dar într-o atmosferă de iniţiativă creatoare şi de cooperare loială şi eficientă. în acelaşi timp, organele de conducere au dreptul de a lua decizii, care trebuie îndeplinite, atât de conducătorii, cât şi de membrii comunităţii de învăţământ, îmbinându-se, în mod suplu, conducerea unipersonală cu conducerea organelor colective.
  2. c) Principiul promovării cadrelor pe bază de competenţă dovedită prin concurs. Pentru a promova oameni potriviţi la locuri de conducere potrivite, principiul competenţei este singura normă ce trebuie să acţioneze într-un stat de drept, într-o societate democratică. A promova cadre de conducere în spiritul acestui principiu înseamnă a aprecia, în primul rând, competenţa profesională şi managerială. Având în vedere obiectivele educative ale învăţământului, acest principiu cere în mod obiectiv ca cei promovaţi în funcţii de conducere, la toate nivelele, să dovedească şi competenţe ştiinţifice, civico-morale şi democratice, prezente printr-un comportament civico-moral şi democratic ireproşabil. Acest principiu înseamnă că în promovarea cadrelor de conducere să se elimine, cu desăvârşire, incompetenţa, impostura, relaţiile neprincipiale, nepotismul, comportamentul nedemocratic, autoritarist şi necivilizat, imoral. La baza promovării cadrelor de conducere, ca de altfel a tuturor cadrelor didactice, având în vedere că fiecare profesor este un conducător al procesului de instrucţie şi educaţie, al colectivelor şcolare sau universitare, trebuie să stea mecanismul ştiinţifico-profesional şi democratic al concursului, în concordanţă cu respectarea deontologiei desfăşurăriiacestuia.
  3. d) Principiul operativităţii în conducerea învăţământului. Este cunoscută insatisfacţia produsă de amânările şi tergiversările „practicate” în rezolvarea problemelor, în luarea deciziilor. Soluţionarea problemelor în actul conducerii învăţământului, la toate nivelurile trebuie realizată în mod operativ. Aceasta înseamnă receptivitate, înseamnă preocupări şi eforturi susţinute, înseamnă dialog, documentare şi analize atente, înseamnă conjugarea eforturilor unor specialişti şi organe de conducere, înseamnă în ultimă instanţă un spirit democratic şi un comportament etic civilizat faţă de semenii noştri, faţă de cei ce ne-au propus şi ales în organele şi funcţiile de conducere, rezolvându-le operativ toate problemele importante.
  4. e) Principiul deontologiei conducerii învăţământului. Acest principiu cere profesiei de educator, de conducător în învăţământ, inclusiv inspectorului şcolar să dovedească competenţă, conştiinţă şi probitate profesională, etică şi managerială, dragoste faţă de oameni, faţă de colegii de profesie, faţă de membrii colectivităţii pe care o conduce, receptivitate faţă de opiniile, sugestiile şi criticile acestora. Principiul cere fermitate şi exigenţă în îndeplinirea deciziilor, dar şi înţelegere, spirit de dreptate, echitate şi corectitudine în aprecierea rezultatelor muncii celor cu care cooperează şi pe care-i conduce. De asemenea, principiul cere conducătorilor spirit colegial, de cooperare, eliminându-se actele de comandă brutale, autoritariste. Numai în asemenea condiţii un conducător poate fi iubit, ascultat şi urmat în demersurile sale decizionale.

Profesor, Lăcătușu Ion Cătălin

Școala Gimnazială Cărpiniș

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s