Doar colegiile naționale în competiția ”Tinerii dezbat”



 

 

 

 

 

 

 

Potrivit ISJ Gorj, doar opt echipaje de la cinci unități de învățământ din județul Gorj s-au înscris anul acesta la Olimpiada ”Tinerii dezbat”. Cele cinci licee care și-au trimis reprezentanți la faza județeană sunt Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu și Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru. Acestea vor participa în luna mai la etapa județeană a competiției.

Până pe 3 martie 2017 liceele din Gorj și-au putut înscrie echipajele la ediția din acest an a competiției ”Tinerii dezbat”. Fiecare liceu a avut dreptul să înscrie echipaje compuse din trei elevi la două secțiuni: începători și avansați. La secţiunea „începători” liceele au putut înscrie doar echipe compuse din elevi, care nu au mai participat la nicio competiţie de profil, iar la secţiunea „avansaţi” echipe cu experienţă competiţională anterioară. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cele cinci licee ale căror echipaje se vor întrece în cadrul fazei județene a Olimpiadei ”Tinerii dezbat” sunt: Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu și Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru.

Așa cum am informat anterior, în perioada 10 – 31 martie 2017 vor fi organizate seminarii de formare a profesorilor coordonatori care nu au participat la activități de formare în cadrul concursului ”Tinerii dezbat” (2010 – 2016). Etapa județeană se va desfășura în luna mai 2017. În funcție de resursele umane și materialele implicate, Comisia de organizare și desfășurare a etapei județene va decide asupra organizării acestei etape într-un singur centru sau în mai multe, într-o singură zi sau în mai multe. Programul de desfășurare a etapei județene va fi transmis Ministerului Educației Naționale până la data de 5 mai 2017, urmând ca rezultatele obținute la etapa județeană să fie transmise, de asemenea, MEN, până la data de 5 iunie 2017. Etapa națională a competiției se va desfășura în perioada 10 – 15 iulie 2017, la Piatra Neamț. Reamintim că, ”Tinerii dezbat” a debutat în 2010, ca un parteneriat public-privat de succes în promovarea dezbaterilor academice în mediul școlar, într-un format acreditat la nivel internațional. Concursul s-a bucurat de succes în rândul elevilor și al profesorilor încă de la început, crescând în fiecare an ca dimensiune și număr de participanți. Schimbările substanțiale și lecțiile învățate de-a lungul anilor au dus la transformarea competiției, începând de anul acesta, de la concurs național la olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică. Decizia de schimbare a statutului acestuia vizează cultivarea unei atitudini critice, logice și raționale în rândul unui număr cât mai mare de tineri, precum și conştientizarea valorilor cetăţeniei active şi democratice, prin înţelegerea realităţilor sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate, de gen etc., care pot constitui bariere în comunicare. De asemenea, se urmărește dezvoltarea capacităţii de documentare, de argumentare şi de utilizare a dovezilor în elaborarea unui discurs argumentativ, a gândirii critice şi raţionale, a fair-play-ului în rundele de dezbateri, în comunicarea şcolară şi în societate. Un obiectiv important îl reprezintă și cunoaşterea valorilor democratice, exersarea de către elevi a practicilor democratice de bază în vederea asumării rolului şi statutului de cetăţean activ. Nu în ultimul rând, prin organizarea acestei olimpiade, se pune accent pe dezvoltarea capacităţii de a face deosebirea, în raport cu un anumit context, între „practici democratice” şi „practici nedemocratice”, identificând exemplele de bună practică din diverse domenii. Regulamentul Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii dezbat” este disponibil pe site-ul MEN, la adresa https://edu.ro/olimpiade-si-concursuri. Tot aici se află și Setul al II-lea din Ghidul profesorului pentru disciplina opțională „Dezbatere, oratorie și retorică” – materialul resursă util pentru pregătirea echipelor înscrise în competiție.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s