DIDACTICA Delimitări conceptuale privind consilierea și orientarea în carieră


 Transformările sociale şi economice din societatea modernă au determinat şcoala să îşi focalizeze obiectivele şi priorităţile asupra dezvoltării cognitive, sociale şi emoţionale a copiilor şi adolescenţilor. Creşterea numărului celor care se confruntă cu probleme de comportament (agresivitate, hiperactivitate) sau probleme emoţionale (anxietate, depresie) a pus şcoala în situaţia de a-şi redefini rolul şi intervenţiile educaţionale.

Ca instituţie responsabilă în educaţie, în formarea şi orientarea în carieră a elevilor, şcoala reacţionează pozitiv la mobilitatea socială şi economică, la nevoile complexe de formare ale copiilor şi adolescenţilor. Acţiunile ei se concretizează în adaptarea rapidă a conţinuturilor activităţilor,  a structurilor şi funcţiilor sale, crearea premiselor favorabile pentru elevi spre a le permite integrarea socială, flexibilitatea, iniţiativa şi rezolvarea de probleme, diminuarea hazardului în alegerea carierei.

Toate proiectele de reformă a învăţământului din România au acordat importanţa cuvenită comutării accentului învăţării de pe latura informativă, pe cea formativă a procesului educativ, armonizând trăsăturile de personalitate ale elevului în vederea formării persoanei cu suficiente resurse adaptative la solicitările vieţii. Evidenţiem în acest sens proiectul de reevaluare a importanţei activităţii de consiliere şi orientare şcolară şi profesională a elevilor prin introducerea ariei curriculare „Consiliere şi Orientare” (Ordinul MEC Nr. 5286/09.10.2006) în Curriculum-ul Naţional pentru învăţământul preuniversitar.

„Consiliere şi Orientare” este aria curriculară care prezintă una din modalităţile esenţiale prin care şcoala îşi asigură procesul educaţional formativ centrat pe elev, un concept disponibil să valorizeze tipuri diverse de elevi şi abilităţi, să răspundă nevoilor comunităţii şi să pună la dispoziţia societăţii persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică.

Totodată, această arie curriculară îi oferă profesorului posibilitatea de a lucra nu numai cu dimensiunea raţional-intelectivă a elevului, dar şi cu cele afectivă, motivaţională, atitudinală şi socială. În această direcţie, şcoala are menirea să descopere sistemul de valori, motivaţiile, interesele şi profilul psihologic ale elevilor, să dezvolte la aceştia abilităţi de autocunoaştere şi de luare a deciziei. Activitatea de consiliere şi orientare facilitează, de fapt, realizarea unui acord între abilităţile umane sau potenţialul aptitudinal şi paleta largă a profesiunilor existente pe piaţa muncii.

Dintotdeauna, actul consilierii şi orientării şcolare şi profesionale a avut ca obiectiv „potrivirea persoanelor cu slujbele” în cadrul unui model liberal al economiei de piaţă, simultan cu luarea în considerare a indivizilor cu competenţele, abilităţile şi concepţiile despre sine şi muncă, cu toată diversitatea psihologică individuală, cu modul particular de interpretare a lumii prin prisma imaginilor, informaţiilor, mesajelor care le sunt oferite şi interpretate de persoane şi instituţii care au autoritatea socială să o facă: şcoala, organizaţii, partide, instituţii ale administraţiei publice etc.

Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională tinde să-l facă pe elev coparticipant la făurirea propriului destin (prin informare, educare, autoformare, autoinstruire), dacă nu în mod integral chiar autor al acestui demers de alegere şi dezvoltare a carierei.

Activitatea de educaţie şi formare profesională desfăşurată în şcoală reprezintă puntea necesară trecerii spre lumea muncii şi viaţa socială adultă. În această mijlocire, „Consilierea şi Orientarea” nu trebuie să se constituie ca un obiect de studiu sau o disciplină şcolară în înţelesul ei cotidian, ci ca o arie de aplicaţii, dezvoltări practice, experienţe şi atitudini care trebuie învăţate a fi exersate în viaţă. Învăţarea în sfera „Consilierii şi Orientării” trebuie să aibă sensul de a învăţa pentru a şti să faci şi nu a învăţa pentru a şti, deoarece obiectivul şcolii trebuie să fie nu doar de a forma absolvenţi bine instruiţi, ci şi absolvenţi direct angajabili şi imdeiat productivi.

Introdusă în Curriculum, aria curriculară „Consiliere şi Orientare” rezolvă în prezent, simultan, următoarele aspecte:

  • dezvoltarea personală şi înzestrarea elevilor cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru managementul propriei vieţi;
  • informarea elevilor privind oportunităţile de educaţie şi formare în România;
  • facilitarea accesului la întreaga ofertă de educaţie şi formare profesională;
  • sprijinirea bunei inserţii socio-profesionale viitoare a absolvenţilor de gimnaziu;
  • ameliorarea continuă a procesului de utilizare a resurselor umane de care societatea dispune.

Prin formele ei de desfăşurare, activitatea de consiliere şi orientare asigură pe termen scurt creşterea performanţelor şcolare ale elevilor, conştientizarea relaţiei existente între deprinderile şi cunoştinţele dobândite în şcoală şi succesul profesional, creşterea motivaţiei pentru învăţare şcolară şi învăţare în general, dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală şi a unor deprinderi relevante pentru carieră, dobândirea deprinderilor de planificare a învăţării, dobândirea unor cunoştinţe specifice despre ocupaţii şi cariere, a unei atitudini de explorare a oportunităţilor. Pe termen lung, asigură satisfacţie profesională, randament profesional, reducerea duratei şomajului şi, implicit, a costurilor sociale ale acestuia, creşterea ratei de integrare socio-profesională a tinerilor, creşterea mobilităţii pozitive a forţei de muncă.

În condiţiile transformărilor ce se petrec la nivel socio-politic, atât în plan intern cât şi în cel european, consilierea în şcoală constituie unul dintre cele mai importante instrumente de flexibilizare a factorilor educaţionali, cu scopul să atenueze posibilele dezechilibre, să valorifice anumite posibilităţi şi să responsabilizeze adaptarea dinamică a adolescenţilor la viaţa şcolară şi mai apoi inserţia lor în socialul comunitar, naţional şi universal.

De-a lungul evoluţiei sale, domeniul consilierii sau al orientării şcolare şi profesionale şi-a concretizat problematica formulându-şi principiile de acţiune, dar mai cu seamă şi-a conturat o terminologie proprie. Se constată însă că unii dintre termenii folosiţi în acest domeniu sunt utilizaţi în sensuri şi accepţiuni diferite. Tocmai pentru acest aspect este necesară precizarea exactă şi actuală a acestora.

În cele mai multe dintre statele lumii, orientarea a depăşit de mult timp stadiul unei acţiuni psihodiagnostice şi de îndrumare strict profesională, devenind o acţiune educativă complexă care urmăreşte realizarea unui echilibru dinamic între posibilităţile individului, cerinţele profesiunilor şi nevoilor sociale de forţă de muncă. Afirmarea acestei tendinţe în practica orientării şcolare şi profesionale are la bază extinderea concepţiei psihopedagogice despre orientare în tot mai multe ţări, unde se susţine că orientarea şcolară şi profesională este un proces educativ îndelungat, care urmăreşte dezvoltarea personalităţii tinerilor în vederea opţiunilor şcolare şi profesionale şi a viitoarei lor integrări sociale şi profesionale (Tomşa, 1999).

Acţiunea privind orientarea nu se mai concentrează doar pe integrarea profesională a tânărului, ci vizează pregătirea lui pentru rolurile pe care le va avea de jucat pe parcursul întregii vieţi, practic orientarea se focusează pe pregătirea pentru o bună integrare socială, în sensul extins al acesteia. Prin urmare, acţiunea orientării atrage după sine o redimensionare terminologică. Astfel, prinde teren şi se justifică din ce în ce mai mult utilizarea sintagmelor „consiliere vocaţională” şi „consilierea carierei”, în defavoarea celei de „orientare şcolară şi profesională”; acestea sunt mult mai cuprinzătoare şi mult mai potrivite a se folosi, mai ales în condiţiile actualei economii româneşti şi nu numai. Este greu de crezut că, pe perioada prezenţei sale active pe piaţa muncii, o persoană va practica o singură profesie, pe dată ce realitatea demonstrează că profesiile îşi pierd „valabilitatea” cu multă repeziciune: unele dispar, altele noi apar, iar individul trebuie să fie capabil să se adapteze cu uşurinţă la toate situaţiile cu care se confruntă pe piaţa muncii.

Având în vedere schimbările contextuale privind viaţa şi munca, termenii sau conceptele cu care se operează în ultima perioadă în consilierea şi orientarea vocaţională sunt: carieră, vocaţie, identitate vocaţională respectiv consiliere vocaţională, consilierea carierei, educaţia pentru carieră, dezvoltarea carierei.

Cariera, denumire care provine din limba franceză, este înţeleasă în limba română ca profesie, ocupaţie, iar prin extensie fie ca situaţie bună, fie ca poziţie în societate. Ea se deosebeşte de carierism, perceput ca tendinţă de a parveni cu orice preţ şi prin orice mijloace.

Dicţionarul englez de resurse umane o defineşte ca pe o slujbă pentru care ai fost pregătit şi pe care te aştepţi să o practici toată viaţa. Înţelesul curent al conceptului de carieră este pus în legătură cu ideea de revoluţie sau de avansare a unui individ într-un anumit domeniu de activitate, cu scopul de a obţine mai mulţi bani, de a avea responsabilitate mai mare, mai mult prestigiu şi mai multă putere.

În lucrarea „Managementul resurselor umane”, Aurel Manolescu precizează că termenului de carieră i se atribuie, de către diferiţi autori, înţelesuri multiple:

  • „avansare” – privită sub aspectul mobilităţii, al ascensiunii într-o organizaţie;
  • privită ca ocupaţie, se apreciază că anumite ocupaţii constituie o carieră (militari, profesori, manageri), pe când alte ocupaţii sunt „proiectate” drept posturi (ospătar, şofer, vânzător, liftier, portar etc.);
  • într-o altă viziune, cariera este percepută ca „o ascensiune de posturi de-a lungul vieţii” sau „o succesiune de funcţii”, în ordinea crescătoare a prestigiului prin care trece angajatul în mod ordonat, după o regulă previzibilă (Mathis, R.L., Nica, P.C., Rusu, C., 1997);
  • într-o abordare subiectivă, cariera este prezentată ca o serie de roluri legate de experienţa pe parcursul vieţii (propriile concepţii, aspiraţii, succese, insuccese etc.), o succesiune de roluri în muncă ale unui individ sau o succesiune de experienţe separate, corelate între ele;
  • alţi autori, într-o interpretare subiectivă, văd cariera în sensul unui cadru dinamic în care o persoană îşi percepe viaţa în întregul ei şi interpretează semnificaţia diferitelor calităţi personale, acţiuni şi lucruri care i s-au întâmplat.

În literatura de specialitate se vehiculează trei termeni în legătură cu intervenţiile de consiliere şi orientare în carieră  (Băban, A., Petrovai, D., Lemeni, G., 2002) :

  1. orientarea în carieră sau orientare şcolară şi profesională;
  2. consilierea în carieră;
  3. educaţia pentru carieră.

Orientarea carierei ne apare ca un ansamblu de activităţi şi programe prin care indivizii sunt sprijiniţi în asimilarea şi integrarea cunoştinţelor, a experienţei, în corelaţie cu:

  • autoînţelegerea – activitate care include cunoaşterea propriei personalităţi şi raportarea acesteia la personalităţile altora;
  • înţelegerea mecanismelor de funcţionare a societăţii şi deci a factorilor care contribuie la schimbarea continuă a acesteia, incluzând atitudinea faţă de muncă;
  • conştientizarea rolului pe care îl poate juca timpul liber în viaţa personală;
  • înţelegerea necesităţii unei mulţimi de factori cu rol activ în planificarea carierei;
  • înţelegerea necesităţii informaţiilor şi abilităţilor în obţinerea succesului şi satisfacţiei în muncă, dar şi în activităţile desfăşurate în timpul liber;
  • învăţarea procesului de luare a deciziilor pentru dezvoltarea carierei.

Orientarea şcolară şi profesională este un sistem complex de acţiuni de îndrumare şi dirijare a unui individ spre formele de învăţământ şi, respectiv, spre o profesie sau un grup de profesii, în conformitate cu capacităţile, înclinaţiile şi aptitudinile sale şi, pe de altă parte, cu ansamblul de cerinţe sociale. Obiectivul general al orientării şcolare şi profesionale îl constituie realizarea unei depline concordanţe între preferinţele, interesele şi „echipamentul” aptitudinal al individului, pe de o parte, şi cerinţele sociale sau necesarul de forţă de muncă, pe de altă parte (Butnaru, 1999).

Orientarea şcolară şi profesională urmăreşte, aşadar, îmbinarea armonioasă a intereselor individuale şi sociale (Mitrofan,1991). Ea este o activitate în sine, dar este totodată şi o componentă a managementului resurselor umane, alături de alte activităţi complementare, cum sunt: selecţia, recrutarea, evaluarea sau formarea profesională.

Consilierea în carieră vizează dezvoltarea abilităţilor unei persoane sau ale unui grup de persoane pentru rezolvarea unei probleme specifice leagte de carieră – indecizie, anxietate legată de carieră, insatisfacţie academică, plan de carieră – şi este în esenţă o activitate psihologică.

Consilierea carierei apare ca find forma de asistenţă continuă acordată individului în procesul complex de adaptare la mediul schimbător al muncii; aceasta ajută individul să-şi descopere interesele sau preferinţele pentru o profesie sau o familie de profesii, să verifice dacă are aptitudinile necesare pentru practicarea cu succes a respectivei profesii şi să-şi evalueze şansele de reuşită profesională. Pentru aceasta, consilierul trebuie să dispună de mijloace de investigare a celor doi poli de interes: individul şi profesia.

Când facem referire la Declaraţia Asociaţiei Internaţionale de Orientare Şcolară şi Profesională (AIOSP) de la Stockholm (1995), consilierea şi orientarea sunt servicii care au menirea să ajute tinerii. Astfel:

  • să se înţeleagă şi să se evalueze;
  • să comunice eficient cu alţii;
  • să elaboreze planuri pentru propria carieră şi formarea adecvată necesară;
  • să aibă în vedere cariere alternative;
  • să facă faţă cu succes diferitelor obstacole, pentru a-şi câştiga locul în societate şi pe piaţa muncii.

Termenul de consiliere privind cariera este din ce în ce mai des folosit pentru a desemna activitatea de orientare profesională a tânărului sau adultului, într-un proces continuu.

Literatura de specialitate are tendinţa de a substitui denumirea clasică de orientare şcolară şi profesională cu cea de consilierea carierei tânărului sau adultului.

Altfel decât în consiliere, educaţia pentru carieră reprezintă o intervenţie educaţională de dezvoltare a deprinderilor şi abilităţilor necesare tinerilor managementul propriului traseu educaţional şi profesional. Prin programele de educaţie pentru carieră, elevii îşi formează competenţe în următoarele domenii:

  • autocunoaştere şi dezvoltare personală – abilităţi de autoevaluare realistă a propriilor caracteristici şi de autoreglare emoţională şi comportamentală în situaţii diverse legate de viaţă şi carieră;
  • comunicare şi relaţionare interpersonală – capacitatea de ascultare activă şi exprimare asertivă în vederea creşterii eficienţei comunicării în cadrul relaţiilor interumane;
  • managementul informaţiei şi al învăţării – abilităţi de informare necesare în optimizarea performanţei de învăţare, a procesului de luare a deciziilor şi rezolvarea de probleme;
  • planificarea carierei – cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru realizarea unor planuri de carieră realiste şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii;
  • educaţie antreprenorială – stimularea interesului faţă de domeniul antreprenorial şi dezvoltarea unor competenţe de analiză şi valorificare a oportunităţilor de afaceri;
  • managementul stilului de viaţă – pentru creşterea calităţii vieţii fizice, psihice, sociale şi ocupaţionale.

Educaţia pentru carieră reprezintă o intervenţie educaţională sistematică şi continuă, focalizată pe dezvoltarea de competenţe necesare elevilor pentru formarea unei atitudini active orientate spre autocunoaştere şi dezvoltare personală, spre explorarea oportunităţilor educaţionale şi profesionale.

Orientarea spre un anumit domeniu, spre o profesiune, etapă a carierei, are un imbold inconştient şi conştient, o chemare, o vocaţie.

Vocaţia este o structură psiho-fizică cu putere energetică, care, iniţial, prezintă manifestări vagi, imprecise, se exprimă în tonalităţi afective şi atitudinale palide. În timp, pe fondul maturizării, sub influenţa împrejurărilor vieţii, această voce interioară capătă contur, câştigă în intensitate şi forţă şi se transformă într-o dominantă motivaţională, într-o instanţă de autocomandă şi orientare. Descoperirea vocaţiei este un rezultat al consilierii vocaţionale.

Identitatea vocaţională combină aspecte legate de cunoaşterea propriilor interese, valori, abilităţi şi competenţe, pe de o parte, cu preferinţă pentru un anumit tip de activităţi, stiluri de ineracţiune şi medii de muncă, pe de altă parte. Ea apare la confluenţa dintre experienţele de învăţare şi de muncă multiple ale adolescentului, devenind etalonul maturizării sale. Tocmai de aceea este utilizat de specialişti pentru a cunoaşte nivelul de dezvoltare atins de adolescent.

 

Prof. Andreea MITESCU,

consilier şcolar, CJRAE Gorj/Liceu Energetic Târgu-Jiu

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s