Veste bună pentru absolvenții de postliceale sanitare


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Absolvenţii de şcoli postliceale medicale îşi pot continua studiile în învăţământul superior în programele de licenţă de asistent medical generalist, după ce au trecut examenul de admitere la facultăţile care organizează aceste programe – au stabilit senatorii Comisiilor de învăţământ şi sănătate ale Senatului prin acordarea unui raport favorabil cu amendamente propunerii legislative privind modificarea art. 174, alin. 6 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

Propunerea legislativă, care datează din legislatura trecută și făcută de 55 de senatori preponderent PSD şi PNL, a fost reformulată în cadrul dezbaterii în comisii, la care au participat invitaţi de la Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti.

Această lege, dacă va trece de plenul Senatului, va crea posibilitatea ca absolvenţii de şcoli postliceale sanitare să îşi poată continua studiile în învăţământul superior în programele de licenţă de asistent medical generalist. Cei care sunt absolvenţi de şcoli postliceale, ca să îşi poată continua studiile, este obligatoriu să fie deţinătorii diplomei de bacalaureat, pentru că în şcolile postliceale pot să fie (cursanţi – n.r.) cu sau fără diplomă de bacalaureat. Deci legea reglementează posibilitatea continuării studiilor doar pentru cei care sunt deţinătorii diplomelor de bacalaureat. Cei care doresc să îşi continue studiile trebuie să participe la examenul de admitere în programul de licenţă, organizat de facultăţile de medicină în programele numite asistent medical generalist. Pentru cei care au trecut examenul de admitere se creează posibilitatea recunoaşterii fie a practicii, fie a unora dintre cunoştinţele sau competenţele pe care le-au acumulat fie în şcoală, fie în practica medicală, pe baza unei metodologii generale aprobate prin ordin de ministru“, a declarat Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de învăţământ a Senatului.

Fostul ministru al Educației a precizat că metodologia va fi iniţial convenită de toate universităţile de medicină şi farmacie din România. “Deci universităţile se întâlnesc, elaborează aceste criterii generale într-o metodologie care este aprobată prin ordin de ministru. Universităţile îşi pot, în baza autonomiei universitare, elabora propria metodologie, care să cuprindă criteriile, exigenţele fiecărui tip de universitate în parte”, a adăugat Ecaterina Andronescu.

Raportul comun al celor două comisii va fi supus votului plenului Senatului, în calitate de Cameră decizională.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s