Examenul de titularizare de la Gorj: absențe, abandonuri, eliminări


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-au dus vremurile când la examenul de titularizare în învățământ din Gorj concurau peste 1000 de candidați, acum au rămas practic o treime. Mulți dintre candidați au frauda în sânge de vreme ce au fost dați afară pentru tentativa de a copia. În cifre, Titularizarea la Gorj a însemnat aproximativ 600 de înscriși, 111 absenți, 105 retrași și doar 374 de lucrări valabile.

Patru candidați care au susținut  proba scrisă a examenului de titularizare au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Aceștia au fost prinși cu telefoanele mobile în sală. Singurul centru de examen, din județ, pentru ocuparea posturilor vacante în învățământul preuniversitar, a fost amenajat la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu.

“374 de lucrări au fost trimise spre evaluare, în centrele zonale. Au fost înregistrați 111 absenți, 105 candidați s-au retras din sală, din motive personale, conform prevederilor metodologiei aveau acest drept și patru candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, mai precis, le-au sunat telefoanele. E posibil să nu fi lucrat niciodată în învățământ. Sunt candidați pentru ocuparea unui post vacant în învățământul preuniversitar. Dacă aveau post de suplinire învățământ, ei nu vor putea participa la nicio mișcare de personal, deci nu vor mai putea preda. Cei 374 care au rămas în concurs candidează pe 35 de posturi titularizabile și peste 400 de posturi și fracțiuni de posturi, vacante, dar netitularizabile. Rezultatele vor fi afișate pe 18 iulie, iar pe 19 și 20 înregistrăm contestații și pe 25 vor fi postate rezultatele finale”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Gorj.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.