Baza de date SIIIR A MEN are probleme mari


 

 

De circa trei ani, Ministerul Educației Naționale gestionează Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România(SIIIR). Abia acum s-a aflat, din declarațiile ministrului de resort-Liviu Marian Pop-că sunt probleme la datele despre elevi și despre baza materială. Cel puțin teoretic, lucrurile ar trebui să se corecteze până la 1 decembrie 2017, termen anunțat de ministrul Educației Naționale.

Liviu Marian Pop a cerut directorilor de școli de la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București să verifice până la 1 decembrie situația elevilor din Capitală, pornind de la datele deținute de minister prin intermediul SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) care arată că din trei milioane de elevi în învățământul obligatoriu 10% au fost raportați ca exmatriculați anul trecut.
“Pe zona de resurse umane știm foarte bine cum stăm. Ne permite astăzi programul informatic, EduSal-ul, să știm exact ce avem în fiecare unitate școlară din punct de vedere al personalului didactic, didactic-auxiliar sau nedidactic. Unde nu avem toate datele din sistem și s-ar putea să facem erori, greșeli, doar așa, din când în când, este la numărul de elevi și la numărul de clădiri. Sunt două elemente pe care, inclusiv ieri, cu un inspector școlar le-am discutat, spunându-le că nu se raportează bine în SIIR situația elevilor. (…) Deja suntem în protocol cu INS-ul și vom avea aceeași voce când vom raporta datele despre România, în sensul în care trebuie să știm clar și în orice moment se mișcă un elev, să avem situația aceasta. De aceea am implementat de trei ani de zile SIIR-ul, dar avem aproape 20 de mii de copii pe care unitățile de învățământ i-au exmatriculat anul trecut“, a declarat  Liviu Marian Pop la evenimentul dedicat prezentării Raportului privind starea învățământului din municipiul București pentru anul școlar 2016 — 2017.
Ministrul  Educației a adăugat că și la nivelul Capitalei figurează ca exmatriculați 600-700 de elevi. “Și în București sunt vreo 600-700. (…) De aceea am rugat inspectorii școlari și vă rog și pe dumneavoastră ca până la 1 decembrie să verificați situația aceasta pentru a putea face o strategie clară de finanțare pentru anul viitor și de încadrare în tot ceea ce înseamnă parametrii și strategia Europa 2020. Din trei milioane de copii, aproape 10% sunt raportați în învățământul obligatoriu exmatriculați anul trecut. Nu cred acest lucru, și de aceea vă rog să verificați atent datele pentru că influențează foarte, foarte mult orice politică educațională vrem să dezvoltăm la nivelul țării. Sunt date reale, din SIIR, pe care vom face și finanțarea în anul viitor cu acea propunere directă ca banii să meargă direct la unitatea școlară prin inspectoratele școlare, să nu mai avem influența consiliilor locale sau municipale în ceea ce privește drepturile salariale”, a afirmat Liviu Marian Pop.
Ministrul  a declarat în același context că în luna decembrie va prezenta Parlamentului starea învățământului în anul școlar 2016-2017. “Și vreau să fie un raport așa cum nu a fost niciodată prezentat în Parlament, plecând de la ceea faceți dumneavoastră, colegii noștri, foarte bine în unitățile școlare. Întotdeauna exemplele de bună practică, din păcate, sunt eclipsate de momente mai puțin plăcute din viața școlii. De aceea este foarte important ca lucrurile bune și la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București aveți, foarte, foarte, multe lucruri bune, reprezentați aproape 10% din populația școlară și asta nu este foarte puțin. Este foarte important ca tot ceea ce faceți dumneavoastră aici bun să fie exportat la nivelul tuturor inspectoratelor școlare”, a mai declarat ministrul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s