Inaugurare de laborator electric la Liceul Energetic Târgu-Jiu


 

Liceul Energetic Târgu-Jiu are de la sfârșitul săptămânii trecute în dotare unul dintre cele mai moderne laboratoare electrice, rod al colaborării cu Distribuție Oltenia. Inaugurarea la care a participat conducerea județului și Prefectura s-a făcut în cadrul Proiectului Ucenic Electrician realizat de Liceul Energetic Târgu Jiu în parteneriat cu Distribuție Oltenia (fosta CEZ Distribuție)

Festivitatea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și a inclus inaugurarea unui laborator electric în cadrul Proiectului Ucenic Electrician, realizat de Liceul Energetic Târgu Jiu în parteneriat cu Distribuție Oltenia și prezentarea celei mai mari stații de transformare a municipiului, recent modernizată. Au participat prefectul de Gorj-Ciprian Florescu, președintele Consiliului Județean Gorj-Cosmin Popescu și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj-Gheorghe Nichifor.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a declarat cu acest prilej: ”Proiectul Ucenic Electrician a fost gândit cu scopul de a sprijini elevii care sunt la început de drum în meseria de electrician iar Distribuție Oltenia a ales să se implice în procesul de educare și evoluție profesională a acestora, oferindu-le condițiile propice pentru a face performanță în domeniu. Astfel, Proiectul Ucenic Electrician devine unul din pilonii importați ai educației profesionale, care va ajuta la construirea carierelor de electricieni profesioniști ai tinerilor din comunitatea locală.”, a spus oficialul CJ Gorj.

Investiția în liceul târgujian arată decizia agentului economic regional de a-și asigura forța de muncă necesară pentru perioada următoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s