Tot mai puțini pensionari în învățământul gorjean


Personalul didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar se pensionează la data încheierii anului şcolar, mai precis la data de 31 august a anului curent. De la an la an, cel puțin la Gorj, sunt tot mai puțini care aleg ieșirea la pensie, fiind aprobat prelungiri de până la trei ani așa cum prevede legea.

Numai două zile au avut la dispoziţie cadrele didactice titulare din învățământul preuniversitar care doresc pensionarea să îşi depună dosarele de pensionare la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP). „Perioada de depunere a dosarelor de pensionare pentru cadrele didactice din judeţ este între 31 august – 1 septembrie 2018, dar întrucât ziua de 1 septembrie este una nelucrătoare, se primesc dosare pe 3 septembrie inclusiv. Respectivele dosare se vor depune personal de către titulari la sediul instituţiei noastre sau, dacă este cazul, de către o persoană împuternicită, conform legii în acest sens”, a transmis conducerea CJP Gorj. Ulterior datei de 3 septembrie depunerea dosarului de pensionare de către cadrele didactice se face numai cu aprobare de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, deoarece se consideră că a început un nou an şcolar, respectiv anul şcolar 2018-2019.
Potrivit art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare. Totodată, conform prevederilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 privind Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, „personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat şi anticipat parțial, la data încheierii anului şcolar în care împlineşte vârsta standard de pensionare sau, după caz, în situaţia pensiei anticipate şi anticipate parţială, vârsta standard redusă cu cel mult 5 ani”. Prin derogare de la art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, în cazul personalului didactic care se pensionează în condiţiile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de admitere a cererii de pensionare, conform prevederilor art. 284 alin. (21) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

În situaţia în care, pentru anul şcolar următor, cadrului didactic titular din învăţământul preuniversitar nu i s-a mai aprobat menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare, ulterior datei de 31 august a anului curent, respectiv cu începere de la data de 1 septembrie a anului curent, este îndreptăţit la obţinerea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi se acordă la cerere. Personalul didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar se pensionează la data încheierii anului şcolar, data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă în cazul personalului didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar 2017-2018 este 1 septembrie 2018. deoarece ziua de 1 septembrie a.c. este zi nelucrătoare, în cazul acestor persoane dosarul de pensie pentru limită de vârstă se va depune pe data de 3 septembrie 2018, iar drepturile de pensie ce se cuvin se acordă şi se plătesc începând cu data de 1 septembrie 2018.

În cazul dascălilor aflați în situaţia prezentată anterior care depun dosarul de pensie începând cu data de 4 septembrie 2018, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă şi se plătesc de la data înregistrării cererii de acordare la casa teritorială de pensii.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s