Profesorii gorjeni așteptați în Proiectul CRED


 

 

A fost lansat Apelul de selecţie pentru 570 de formatori de cadre didactice în cadrul proiectului “Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi”- CRED, candidaturile putând fi depuse până la data de 12 septembrie.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naționale, cele două tipuri de post scoase la concurs – în fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare, respectiv în fiecare judeţ, de către Casele Corpului Didactic din Bucureşti, judeţele Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiş, în calitate de parteneri în cadrul proiectului – sunt expert formare ciclul primar şi expert formare ciclul gimnazial, criteriile de selecţie fiind legate de competenţele şi performanţele necesare în cadrul proiectului (materiale elaborate/activităţi prestate).

Selecţia constă în parcurgerea a două etape, astfel: proba eliminatorie – verificarea eligibilităţii administrative a dosarelor şi proba de evaluare a dosarelor.

“O persoană poate candida pentru un singur post de formator în cadrul apelului de selecţie, iar pentru a dobândi această calitate, candidaţii declaraţi admişi au obligaţia de a participa şi absolvi programul de formare a formatorilor acreditat de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, partener în cadrul proiectului”, precizează MEN.

Fiecare formator selectat se va implica în livrarea programului de formare continuă acreditat destinat cadrelor didactice din învăţământul primar, respectiv învăţământul gimnazial (în total 55.000 cadre didactice din învăţământul preuniversitar, dintre care 15.000 cadre didactice din învăţământul primar, respectiv 40.000 cadre didactice din învăţământul gimnazial), la nivelul judeţului pentru care aplică.

Condiţiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească persoana care îşi va depune candidatura pentru unul din cele 570 de posturi sunt: cetăţenia română/cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European cu reşedinţa în România, studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, experienţă în domeniul educaţie/formare profesională continuă/în proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, pe poziţii relevante, să nu fi fost condamnat/(ă) definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face/care ar face-o incompatibil/incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Candidaţii trebuie să aibă certificat de formator, experienţă profesională în domeniul de specialitate-minim 6 ani şi minim gradul didactic II/ titlul de doctor în domeniul de specialitate, cadru didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar, competenţe TIC (dovedite prin adeverinţă/atestat TIC/certificat /diplomă/ foaie matricolă), domiciliul în judeţul pentru care aplică.

Activităţile programelor de formare livrate de către cei 570 de formatori vor avea un buget de timp de câte 120 ore, cu câte 30 de credite profesionale transferabile, blended-learning (60 ore faţă-în-faţă, 60 ore online).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.