La acest sfârșit de săptămână s-au aflat în Gorj membrii conducerii centrale a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ pentru o întâlnire cu membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj. S-au dezbătut multe probleme de interes pentru sindicaliștii din Educație.
Potrivit lui Constantin Huică, liderul USLI Gorj, în perioada 15-17 martie 2019 s-a aflat în Gorj conducerea FSLI în frunte cu președintele Simion Hăncescu. ”La întâlnirile cu liderii Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj s-au discutat teme de actualitate din sistemul de educație, printre care, voucherele de vacanță, mentoratul, reducerea numărului de elevi la clasă, regulamentul sporurilor pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, sporul de suprasolicitare neuropsihică, asigurarea serviciului pe școală și statutul profesorului de serviciu, salarizarea în educație”, a declarat Constantin Huică pentru ȘCOALA GORJEANĂ.