Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu” din Târgu-Jiu organizează etapa județeană a Olimpiadei Naționale „Științe pentru juniori”, care se va desfășura în data de 25 mai.
Concursul se adresează elevilor din învățământul obligatoriu, de regulă, elevilor din clasele a VII-a, a VIII-a, IX-a și a X-a, cu respectarea condiției ca participantul să nu împlinească vârsta de 16 ani până la data de 31 decembrie, anul curent.
Candidații provin atât din învățământul de stat cât și particular.
Elevii gorjeni participanți la concursul interdisciplinar pe data de 25 mai, la Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu” din Târgu-Jiu, vor avea acces în sală după ora 9,00.
Proba scrisă se desfășoară începând cu orele 10,00, pentru redactarea lucrărilor urmează a se folosi instrumente de scris cu cerneală de culoare albastră.
La etapa judeţeană a olimpiadei, pentru toți elevii participanți, indiferent de clasa în care se află aceștia, subiectele sunt unice şi sunt întocmite de grupul de lucru pentru subiecte format din membri ai comisiei centrale a competiției naționale.
Subiectele pot fi de tip grilă și probleme, în funcție de specificul disciplinei (fizică, chimie, biologie) timpul efectiv de lucru fiind de 3 ore.
Evaluarea lucrărilor elevilor se va realiza, separat, pe subcomisiile corespunzătoare celor trei discipline-fizică, chimie și biologie.
Acordarea premiilor se face în baza ierarhiei rezultate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute care nu trebuie să fie mai mici de 50% din punctajul general maxim acordat.
Organizatorii oferă premii, mențiuni și diplome elevilor câștigători conform regulamentului, acest concurs fiind inclus în Calendarul Concursurilor Școlare Naționale 2019.