
Ministerul Educației și Cercetării a solicitat tuturor școlilor din România, la peste o lună și jumătate de la suspendarea cursurilor și trecerea în online, să raporteze situația elevilor și profesorilor care au sau care nu au tablete, telefoane inteligente, laptopuri și calculatoare pentru a continua procesul de predare online. Școlile s-au confruntat în ultimele zile cu blocarea SIIIR- Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, practic nu se pot completa raportările până în 4 mai 2020, termenul limită.
Potrivit unui document trimis la toate inspectoratele școlare din țară, ajuns în școli, în perioada 29 aprilie-4 mai 2020, fiecare unitate de învățământ trebuie să completeze noile câmpuri introduse în SIIIR – Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – adică baza de date a sistemului de Educație de la noi.
”Vă informăm că în aplicația SIIIR au fost implementate noi funcționalități privind posibilitatea înregistrării datelor referitoare la elevi și cadre didactice care beneficiază de acces la internet și de dispozitive necesare pentru desfășurarea procesului de predare-învățare în sistem online (desktop, laptop, tabletă, telefon inteligent)
Vă solicităm să dispuneți unităților de învățământ din județ ca până la data de 4 mai 2020 să finalizeze efectuarea următoarelor operații în SIIIR:
Completarea datelor referitoare la elevii care au acces la internet și dispun de terminale de tip desktop, laptop, tabletă, telefon inteligent, în vederea desfășurării procesului de învățare în sistem online, conform instrucțiunilor din anexa de la prezenta adresă.
Completarea datelor referitoare la cadrele didactice care au acces la internet și dispun de terminale de tip desktop, laptop, tabletă, telefon inteligent în vederea desfășurării procesului de predare – învățare un sistem online.
La nivelul fiecărei unități de învățământ, întreaga responsabilitate privind corectitudinea și exactitatea datelor înregistrate în aplicația informatica revine directorului unității de învățământ, iar la nivelul inspectoratelor școlare această responsabilitate revine inspectorului școlar general”.
Mai exact, în aplicație trebuie bifat la fiecare elev și profesor dacă are acces online și prin ce mijloace. Doar că vineri, 1 mai 2020, școlile gorjene au fost blocate la orele prânzului de căderea sistemului. Oamenii școlii se plâng că SIIIR-ul cade foarte des și că sunt siliți să lucreze doar noaptea când probabil sunt conectați mai puțin utilizatori.