MĂSURĂ Elevii ar putea să stea fără mască la ore


Incoerența Guvernului a atins noi cote în ultimele ore, totul e într-o schimbare legislativă încât e greu să ții pasul cu evidența, cu implementarea e mult mai greu. Elevii sunt exceptați de la purtarea măștii în timpul orelor de curs, dacă se păstrează distanțarea și dacă medicul școlar ia această decizie. Instituția anunță că Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă.

Decizia prin care elevii pot să stea fără mască la ore poate fi luată de medicul școlar. Ce prevede noul ordin:

În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau amedicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:

a) ) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;

b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);

d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri

f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare

Cu o zi mai devreme, același ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat un ordin comun cu ministrul Educației în care este prevăzut:

”Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun”.

Ce mai prevede noul ordin dat miercuri, 20 mai 2020:

„Măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca de protecție trebuie să acopere atât gura cât și nasul și să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat;

Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun.

După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spațiu special amenajat, preferabil cu capac, operațiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măștilor medicale.

Măștile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C și se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă.

În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu)”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.