Masca va fi obligatorie pentru elevii care vor merge la școală


Premierul Ludovic Orban a declarat că purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie în şcolile în care cursurile vor începe normal şi că toate unităţile de învăţământ trebuie dotate cu dezinfectanţi. Prin descentralizarea anunțată, Executivul pasează responsabilitatea deschiderii școlilor către autoritățile locale.

“Începerea şcolii presupune o serie de demersuri, care sunt în derulare pe fiecare direcţie de acţiune pe care am stabilit-o. Am constituit un comitet interministerial care pregăteşte deschiderea anului şcolar. (…) Este clar că pentru fiecare mod de deschidere a anului şcolar trebuie luate măsurile specifice. În şcoli, acolo unde începe activitatea normal, este clar că va fi necesar portul măştii atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru elevi şi personalul auxiliar. Acolo unde este posibil să se asigure separarea prin plafoane de plexiglas (…) este important ca acest lucru să se realizeze pentru a reduce contactul fizic. De asemenea, toate şcolile trebuie să fie pregătite cu tot ceea ce înseamnă substanţe de dezinfecţie, cu dezinfectanţi care să se afle la dispoziţia cadrelor didactice şi a elevilor”, a spus Orban, în plenul reunit al Parlamentului.

Premierul a reiterat că anul şcolar va începe la 14 septembrie 2020 şi că trebuie să se facă în condiţii care să ţină cont de situaţia epidemiologică. Din acest motiv, am luat decizia ca să se deschidă şcoala în mod diferenţiat, pe baza deciziilor luate în primă fază de consiliile de administraţie, inspectoratele şcolare, direcţiile de sănătate publică şi comitetele pentru situaţii de urgenţă”, a spus Orban, amintind de cele trei scenarii în care vor fi deschise şcolile – verde, galben şi roşu -, în funcţie de numărul de infectări în ultimele 14 zile – 1, între 1 şi 3 şi peste 3.

Acesta a explicat că, în funcţie de aceste scenarii, şcolile vor fi deschise cu prezenţa fizică a elevilor, cu prezenţă alternativă, iar acolo unde situaţia epidemiologică indică un risc epidemiologic mare cursurile vor fi online.

Premierul a mai precizat că au fost alocate resurse importante pentru creşterea capacităţii de organizare a cursurilor online.

Premierul a arătat că, potrivit evaluării Ministerului Educaţiei, aproximativ 20% din şcoli nu sunt conectate la internet şi a indicat că, împreună cu ANCOM, operatorii de telefonie mobilă şi reprezentanţii autorităţilor locale vor fi găsite soluţii pentru a se asigura conexiunea la internet a tuturor şcolilor.

În plus, el a arătat că va exista acces gratuit la platformele online de învăţare pentru fiecare şcoală, Google şi Microsoft punând la dispoziţie astfel de soluţii. Orban a amintit că Guvernul a alocat din fondul de rezervă suma necesară pentru achiziţia a 250.000 de tablete, arătând că în cursul săptămânii viitoare vor fi stabiliţi câştigătorii licitaţiei.

Ludovic Orban a precizat că Guvernul a disponibilizat din fondurile europene 125 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorităţile locale pentru achiziţionarea de laptopuri suplimentare – 200.000 – şi a altor categorii de cheltuieli, respectiv pentru achiziţionarea mijloacelor de protecţie sanitară, dezinfectanţilor şi pentru achiziţia de cisterne sanitare.

Premierul a arătat că sunt organizate activităţi de creştere a competenţelor didactice de predare online prin Casele corpului didactic, cât şi prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale acreditate de Ministerul Educaţiei.

Orban a indicat că, din fonduri de la Banca Mondială, este în curs de derulare achiziţia pentru 1.164 de unităţi şcolare a 74.000 de laptopuri şi camere web.

“Avem nevoie în mod clar de cooperarea atât a autorităţilor locale, cât şi a managerilor de şcoli, o implicare din partea cadrelor didactice, din partea părinţilor, în aceste eforturi pentru a asigura cele mai bune condiţii de începere a anului şcolar, pentru a putea asigura dreptul la educaţie pentru fiecare copil din România”, a adăugat Ludovic Orban.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.