Proteste în învățământ din 22 noiembrie 2021


Învăţătorii, profesorii şi restul angajaţilor din învăţământ anunţă că se pregătesc de proteste. Sindicaliștii se consideră umiliţi de către guvernanţi, după ce au fost presaţi să se vaccineze pentru a putea deschide şcolile şi acum sunt obligaţi să le facă teste elevilor, pentru depistarea virusului.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” solicită Guvernului României să intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație. Sindicaliştii consideră că, în ultima perioadă, deciziile importante care vizează funcţionarea sistemului de învăţământ au fost luate în total dispreţ faţă de salariaţii din acest important domeniu de activitate, dar şi faţă de elevi.

Aceştia spun că decizia de a condiţiona deschiderea şcolilor exclusiv de rata de vaccinare de 60% a salariaţilor a generat discriminare între angajaţii din învăţământ şi restul societăţii. De asemenea, susţin că transferarea în responsabilitatea personalului unităţilor de învăţământ a obligaţiei de a realiza testarea elevilor, fără a se avea în vedere că astfel de atribuţii nu intră în fişa postului, fără a se asigura echipamente de protecţie necesare, afectează grav procesul instructiv-educativ.

„Toate aceste măsuri au fost dispuse cu ignorarea reprezentanților salariaților, părinților și elevilor! De asemenea, ele nu au făcut decât să creeze o prăpastie între vaccinați și nevaccinați, respectiv părinți, elevi, pe de o parte, și angajații din învățământ, pe de altă parte”, precizează preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu.

Potrivit acestuia, cele două federaţii care reprezintă atât cadre didactice cât şi restul angajaţilor din grădiniţe şi şcoli au hotărât ca, în situaţia în care până vineri, 19 noiembrie 2021, Guvernul României nu va interveni cu modificarea Instrucţiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-COV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariaţii unităţilor de învăţământ ci, cu prioritate de către părinţi sau reprezentanţii legali ai acestora, luni, 22 noiembrie, începând cu ora 13.00, membrii de sindicat vor picheta sediile prefecturilor judeţene şi al Ministerului Sănătăţii, respectiv Guvernului. Mai mult decât atât, dacă autorităţile nu vor renunţa la această decizie, profesorii vor aplica pas cu pas instrucţiunea respectivă, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învăţare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări.

„În calitate de reprezentanți ai salariaților din sistemul educațional, considerăm că politica de ignorare a salariaților din învățământ, a drepturilor lor, inclusiv a dreptului la securitate și sănătate în muncă, trebuie să înceteze, la toate nivelurile! Deciziile importante în domeniul educațional nu pot fi adoptate cu ignorarea personalului din sistem sau a beneficiarilor primari ai educației!”, mai spune preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.