Ziua Internațională a Educației serbată la Târgu-Jiu

Ziua Mondială a Educației a fost marcată duminică, 5 octombrie 2014, la Târgu Jiu, de către elevii și cadrele didactice de la C.N.E.T. – Colegiul National „Ecaterina Teodoroiu” Targu Jiu, în parteneriat cu Asociația Școala Gorjeană. Peste 50 de elevi au participat la activitatiile desfasurate in Parcul Coloana Infinitului, Ceasul solar din Targu Jiu, precum…

Doar 77 de milioane de lei vechi pentru manualele de clasa I din Gorj

    Încă din 18 septembrie 2014, ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a dat Ordinul nr. 4.613 din 18.09.2014 privind repartizarea fondurilor bugetare pentru asigurarea manualelor scolare pentru clasa I in anul scolar 2014-2015, prin achizitionarea de manuale retiparite. La o primă estimare, fondurile sunt insuficiente la nivelul județului Gorj dacă ne gândim că fiecare copil…

Programe școlare mai puțin încărcate în următorii ani

Fostul ministru al Educației Naționale, senatorul Ecaterina Andronescu, a declarat la sfârșitul acestei săptămâni că în prezent se lucrează la programa școlară, astfel încât aceasta să nu mai fie atât de încărcată ca până acum. Ecaterina Andronescu a declarat pentru Agerpres:”Ne aflăm într-un moment extrem de favorabil celor care gestionează sistemul. Ceea ce numim curriculum școlar…

„Cultul Eroilor” la CNTV

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu a găzduit miercuri, 1 octombrie 2014, ședința de constituire a Cercului Cultul Eroilor C.N.T.V., în prezența conducerii Filialei Gorj a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Au participat din partea ANCERM Gorj, domnii col. (r.) Walter Loga, prof Andrei Popete-Pătrașcu și dl. Marcel Brînzan, din partea C.N.T.V. fiind prezent…

Bani pentru hotărârile judecătorești ale profesorilor

Guvernul a aprobat la rectificarea bugetară o alocare suplimentară pentru Educaţie de 140 de milioane de lei pentru plata titlurilor executorii în cazul proceselor câştigate de profesorii care au acţionat în instanţă autorităţile ca urmare a tăierii salariilor în 2010. Guvernul României a aprobat la rectificarea bugetară o alocare suplimentară pentru Educaţie de 140 de…

Deschidere de an universitar la UCB

Într-o perioadă dificilă pentru viitorul Universității ”Constantin Brâncuși”, târâtă într-un scandal legat de licențele precedentului an universitar și cu vreo 400 de locuri libere pentru anul I la sistemul ”cu plată”, comunitatea academică a strâns rândurile pentru un nou an universitar. UCB va începe, cel mai probabil, cu o conducere nouă după ce fosta conducere…

În amintirea lui George Manoniu

Maestrul George Manoniu a trecut în lumea umbrelor în urmă cu doi ani, amintirea sa a rămas vie în memoria celor care l-au cunoscut. Unul din discipolii săi, publicistul şi documentaristul Dorin Brozbă a reuşit să îi omagieze amintirea într-o acţiune găzduită de Muzeul Judeţean şi unde şi-au dat concursul membrii ai familiei, prieteni, ziarişti…

Un liceean bate la porţile poeziei

Joi, 25 septembrie 2014, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Fundația și Cenaclul „Columna”, Asociația Culturală „Semn”, Revistele Portal „Măiastra” și „Studium”, Asociația Școala Gorjeană și Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, a găzduit lansarea de carte a tânărului poet Andrei Vîlceanu, „Tăceri clandestine”. Elev în clasa a X-a la Colegiul Național…