Veste proastă pentru cadrele didactice


Europa 382Potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative din 26 iulie a.c., activităţile de dirigenţie intră în norma de bază a cadrelor didactice. Potrivit unor cadre didactice din Educaţie, această modificare ar putea presupune pierderea indemnizaţiei de dirigenţie de 10 % pentru cadrele didactice.

Controversata Ordonanţă de Urgenţă din această vară care reglementează anumite lucruri din învăţământ este pe cale să stârnească un scandal în lumea şcolii. Chiar dacă nu există încă o poziţie oficială, reproducem conţinutul articolului 262, indice 1, din Legea Educaţiei Naţionale modificat în această vară:
“ART. 262
(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, şi cuprinde:
a) activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învăţământ;
b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică;
c) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii.
d) activităţi de dirigenţie”.
Potrivit unor interpretări, modificarea conţinutului articolului 262 ar presupune reducerea indemnizaţiei de dirigenţie în cuantum de 10% pentru fiecare cadru didactic. Profesorul Vasile Mija, prim-vicepreşedinte al USLI Gorj, ne-a declarat că sindicatele din Educaţie au în studiu această problemă dar prevederea respectivă se referă doar la norma de predare, lucru ce nu presupune modificări financiare pentru salariile cadrelor didactice ce prestează această activitate.Urmează ca în următoarele zile Ministerul Educaţiei Naţionale să aducă precizări în această direcţie.

Reclame

20 de gânduri despre “Veste proastă pentru cadrele didactice

  1. Acest lucru ar presupune ca acea indemnizatie de dirigentie sa se scada dinsalariul cadrelor didactice care nu sunt diriginti??? o ineptie.

    • Si asa aveam salariul prea mare :)))))) Sunt in sistem de 14 ani si am sal de 12 mil vechi….E prea mare,nu? :))))) Tin sa precizez ca am definitivatul,dar fara niciun grad.

      • eu am 37 de ani in inv. si toate gradele date si am salariu de 15 mil. vechi ….ti se pare ca e prea mult ?!

  2. Cel mai bine ar fi sa ni se spuna: „Sunteti cea mai mare organizatie de voluntariat.” Si ar trebui sa ne bucuram: voluntariatul se considera vechime in munca. Candva, pe lumea cealalata, se vor contabiliza orele de munca, cele de voluntariat, pentru ca la pensie nu cred ca ar mai conta: fondul de pensii este deja aproape inexistent….

  3. Cand e vorba sa facem o greva in timpul bacalaureatului, subit ne aducem aminte de saracii copii de care ne plangem un an intreg ca nu invata, chiulesc, se bat, sunt obraznici. De iesit in strada, nici atat, desi motive sociale au fost( vezi protestele Rosia Montana, gazele de sist) si ne-am fi sprijinit reciproc indiferent de cauza.. LASITATE!

      • D-le sau d-ra dadatroll, aţi ajuns să susţineţi examenul de bacalaureat ? Profesorul de limba română ce spune despre modul cum vă exprimaţi şi scrieţi ? Şi…cum vreţi să reuşiţi la examen dacă nu aveţi niciun chef de învăţat ? Pentru dvs., profesorii sunt ,,Mey” ?

      • Hahaha , dadatrol e spiritual ……ai putea sa iei „bacu” la ….. Zimnicea , nu te costa prea mult si nici nu-ti trebuie atatea ore… Grabeste-te , ca , nu se stie , poate se-apuca harnicul de PONTA si face ….pod !

    • Păi dacă-ți intră în norma didactică, NU este obligație de serviciu.
      Va-ți pus problema desemnării în diferitele comisii și comitete (în afara celei metodice) din școală, care este baza legală ?????????????????????????????
      Dar faceți parte din aceste comisii și încă cu decizie emisă de director, ca urmare a hotărârilor din Consiliul de administrație al unității de învățământ, care, trebuie să recunoaștem că prin art. 96 are atribuții, pe care majoritatea dintre cei care sunt numiți nu au competențe pentru a putea emite decizii.

    • Dirigintia in conditiile in care elevii au mai multe drepturi decat profii, adica stau cu mobilele in urechi si gura, se bat si vorbesc foarte aplicat- cu varsta trecuta in cerculetul rosu- am fi vrut sa fugim la pensia anuntata cu 3 ani de reducere si la bani fara reducere !! Vad ca are aplicabilitate la colegii cu Gr.1, examene si protocoale grele si doar de varsta nu se tine seama !! Stie cineva mai mult ??

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.