De ce nu se justifică o a treia sesiune de Bacalaureat?


Elevi 428Cum se știe deja, legislația permite din această vară ca Ministerul Educației Naționale să organizeze o a treia sesiune de Bacalaureat, în luna februarie a anului următor de exemplu, dacă se consideră necesar. În aceste zile MEN a anunțat programul Bacalaureatului 2015 la datele obișnuite fără să vină cu propunerea unei noi sesiuni speciale. Explicațiile sunt simple, aproape trei sferturi dintre absolvenți au promovat acest examen în două sesiuni dar și faptul că gradul de interes pentru promovarea acestui examen a scăzut în mod dramatic de la o sesiune la alta. Mai mult, nici universitățile nu ar câștiga nimic pentru că sesiunile de admitere sunt tot vara când se desfășoară deja două sesiuni de examen obișnuite.
Ministerul Educației Naționale a dat publicității în 9 septembrie 2014 un raport care arată că 71% dintre absolvenţii de clasa a XII-a din promoţia 2014 au promovat examenul de Bacalaureat. Rezultatele analizei arată că 71% (93.433) dintre cei 131.571 de absolvenţi de clasa a XII-a din promoţia 2014 (candidaţi unici), care s-au prezentat la examenele de Bacalaureat din acest an, au promovat. Dintre cei 166.415 de candidaţi unici prezenţi în sesiunile de Bacalaureat 2014 (promoţia curentă şi promoţiile anterioare) au promovat 62,6% (104.229). Pentru absolvenţii promoţiilor anterioare, care au susţinut examenul în acest an, rata de promovare este de 30,89%.
Comparativ cu ultimii ani, procentul candidaţilor care susţin examenul de Bacalaureat în acelaşi an în care îşi finalizează studiile este în creştere cu 10%: 2014 – 71%, 2013 – 64,35%, 2012 – 59,04% şi 2011 – 57,59%.
În ceea ce priveşte promovarea pe filiere, situaţia pentru 2014 arată că cele mai bune rezultate s-au înregistrat la filiera teoretică, unde procentul a tins spre 90% pentru generaţia de absolvenţi ai anului 2014. Cumulată cu situaţia absolvenţilor din promoţiile anterioare, a generat o rată de promovare apropiată de 80%. Şi la filiera vocaţională situaţia absolvenţilor din generaţia 2014 indică un procent foarte ridicat, care tinde spre 80%, în timp ce situaţia cumulată menţine procentul la peste 70%. La filiera tehnologică, absolvenţii din anul 2014 au obţinut aproape 50%, în timp ce situaţia cumulată a produs un rezultat sub 45%.
Concret, rata de promovare, pe filiere, se prezintă astfel:
a) Filiera teoretică – 85,18% (absolvenţi 2014), 32,29% (absolvenţi promoţiile anterioare), 79,63% (rezultat final cumulat);
b) Filiera vocaţională – 77,89% (absolvenţi 2014), 42,45% (absolvenţi promoţiile anterioare), 73,06% (rezultat final cumulat);
c) Filiera tehnologică – 48,35% (absolvenţi 2014), 28,53% (absolvenţi promoţiile anterioare), 41,76% (rezultat final cumulat).
Analiza datelor relevă că există diferenţe între nivelul de promovare din mediul urban şi cel din mediul rural de peste 15% în rândul absolvenţilor de clasa a XII-a ai promoţiei 2014. Astfel, în mediul rural rata de promovare este de 59,3%, în timp ce în mediul urban este de 75,7%. În ceea ce priveşte absolvenţii din promoţiile anterioare, care au susţinut Bacalaureatul în anul 2014, se constată că rata promovare în mediul urban este de 31,8%, iar cea din mediul rural este de 29,3%.
Situaţia pe judeţe relevă că rata de promovare cea mai ridicată pentru absolvenţii din promoţia 2014 s-a înregistrat în Cluj – 83%, Brăila – 82,4%, Iaşi – 81,3% şi Suceava – 80,5%. Procentul de promovare cel mai ridicat pentru candidaţii din promoţiile anterioare s-a înregistrat în judeţele Cluj – 47% şi Brăila – 42%. Per total, cel mai bun rezultat la nivel naţional (rezultate cumulate) s-a înregistrat în judeţele Cluj – 75,9%, Brăila – 75,1% şi Iaşi – 74%. La polul opus, cele mai scăzute rezultate pentru promoţia din 2014 s-au înregistrat în judeţele Ilfov – 40,3% şi Giurgiu – 48,4%. Pentru promoţiile anterioare, cele mai slabe rezultate, sub 20%, au fost centralizate în judeţele Ilfov – 13,7%, Giurgiu – 17,7%, Mehedinţi – 17,8% şi Teleorman – 19,3%. Rezultatul total cel mai scăzut pentru cele două categorii de absolvenţi s-a înregistrat în aceleaşi patru judeţe: Ilfov – 33,5%, Giurgiu – 39,4%, Mehedinţi – 47,1% şi Teleorman – 49,6%.
Un alt segment analizat a fost şansa de reuşită a candidaţilor nepromovaţi în prima sesiune a anului în care au participat prima oară. Datele relevă că aceasta scade proporţional cu timpul scurs de la data absolvirii, ajungând la o reuşită de sub 10%, aşa cum a fost cazul anului 2009. Din totalul celor care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunile anului 2009, doar 6,3% au reuşit să obţină media 6 într-una din sesiunile din anii următori.
Menţionăm că, în cadrul analizei, s-a utilizat sintagma „candidat unic”, ceea ce a presupus că însumarea datelor a ţinut cont nu de numărul de participări ale aceluiaşi candidat la sesiunile din acest an, ci s-a axat pe participarea unică a candidatului, cumulând toate rezultatele sale din sesiunile la care a participat în 2014, acolo unde a fost cazul. De asemenea, analiza a avut în vedere şi comparaţia cu ceilalţi ani în ceea ce priveşte procentul de promovare, distribuţia promovării pe mediul urban şi rural şi pe filiere.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s