Digitalizarea școlilor din România, un proiect în desfășurare


Pricopie„Oricât de greu ar putea să pară, digitalizarea școlilor se va întâmpla. (…) Este un pas pe care îl vom face în acest an școlar, inclusiv cu clasele unu și doi. Este bine că se discută destul de intens despre digitalizare, ce înseamnă digitalizarea. (…) Cu ajutorul elementelor digitale mult mai ușor se pot înțelege anumite fenomene, mult mai ușor se pot preda anumite lucruri”, a spus ministrul Educației, la inaugurarea Smart Classroom, o clasă digitală formată în cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

 

Potrivit Agerpres, acesta a menționat că clasele digitale reprezintă „o soluție pentru actualizarea manualelor, pentru o mai bună învățare”, digitalizarea școlilor nefiind o opțiune. „Digitalizarea școlii nu este o opțiune, se întâmplă deja în jurul nostru (…) Cred că cel mai bun exemplu este Albania. În Albania există un proiect de digitalizare început de aproximativ doi ani. În Uniunea Europeană au început astfel de procese, în Franța (…) sunt regiuni unde s-au achiziționat tablete pentru toți elevii. (…) Atunci când gestionezi un proiect pe educație, trebuie să te uiți pe de o parte la cei care sunt mai în urmă, (…) dar în același timp nu ai voie să obstrucționezi dezvoltarea. Investițiile masive, vorbim de sute de milioane de euro, o parte deja s-au făcut, o parte urmează să se facă, investițiile în infrastructura școlară. (…) Dar nu trebuie să investim numai în infrastructură, trebuie să investim și în instrumentele de învățare și în elevi, în cadre didactice”, a spus ministrul Educației Naționale.

La finalul evenimentului, ministrul Remus Pricopie a declarat că noul an școlar 2014-2015 a început cu un număr mult mai mic de unități școlare fără autorizații de funcționare, comparativ cu anii anteriori, în condițiile în care s-au făcut investiții în școli. „Numărul unităților de învățământ fără aviz sanitar a scăzut considerabil în ultimii ani, se vede faptul că s-au făcut investiții, fie din fonduri structurale, fie din bugetele locale. Nu uitați că, anul acesta, Guvernul a aprobat mutarea din diferite programe operațioanale către POR a 240 de milioane de euro, unele sume deja au fost alocate, de fapt sunt aproximativ 500 de proiecte aprobate. (…) Avem județe cu sută la sută sau cu nouăzeci și ceva la sută avize sanitare, acum cinci ani nu vorbeam despre așa ceva”, a afirmat Pricopie.

Clasa Smart inaugurată la Constanța este cea de a patra de acest tip creată la nivel național, după București, Timișoara și Iași. Sala de curs Smart a colegiului constănțean a fost echipată cu tablete Samsung Galaxy Note 10.1, un E-Board, un LFD și o imprimantă multifuncțională, conectată wireless. Elevii claselor a XI-a și a XII-a din cadrul colegiului vor avea, astfel, acces la conținutul digital, adaptat programei școlare, prin două cursuri: „Succesul profesional” și „Comunicarea în mediul online”. Cele două cursuri au fost dezvoltate, în parteneriat, de către Institutul de Științe ale Educației și Junior Achievement.

Proiectul Smart Classroom, implementat în urma parteneriatului dintre Ministerul Educației Naționale și Samsung Electronics România, presupune dotarea unei clase cu produse IT de ultimă generație.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.