25 de localități din Gorj nu achită naveta cadrelor didactice


constantin-huicaReprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLI) i-au solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj să intervină în problema decontării navetei profesorilor şi să le ceară primarilor din comunele care înregistrează datorii să achite respectivii bani. Situația trenează de câțiva ani, mulți profesori nu și-au recuperat banii chiar dacă au hotărâri definitive.

 

Potrivit liderului USLI Gorj, Constantin Huică, în prezent 25 de localităţi din judeţ au restanţe la plata decontării navetei cadrelor didactice, existând comune unde banii nu au fost plătiţi niciodată.
„Sunt 25 de localităţi restante cu plata decontării navetei la cadrele didactice şi din păcate unele localităţi sunt de rea voinţă pentru că aveau bani, dar nu au vrut să plătească şi mă refer aici la Motru, Rovinari. Sunt probleme şi la Licurici, Cătunele, la Borăscu, unde nu li s-a decontat naveta din anul 2012, însă sunt şi localităţi unde nu s-a decontat niciodată naveta şi aici mă refer la Roşia de Amaradia şi Brăneşti”, a declarat Constantin Huică pentru Agerpres.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a precizat că le va cere primarilor ca, în perioada următoare, să aloce bani şi pentru plata transportului profesorilor: „Au venit sindicaliştii din învăţământ cu listele privind localităţile care nu au decontat naveta profesorilor. Într-adevăr, sunt o serie de localităţi care nu au decontat transportul cadrelor didactice şi le-am analizat pe fiecare în parte. Sunt unele primării care nu au avut bani şi nu au bani nici de salarii pentru angajaţii de la primărie şi altele care trebuie discutat cu primarii pentru a se rezolva aceste situaţii”.

La nivel judeţean, peste 500 de cadre didactice au acţionat în instanţă primăriile pentru a obţine decontarea navetei, mare parte din acestea obţinând hotărâri definitive în acest sens

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s